Datele estimate pentru primul trimestru al acestui an indică un deficit bugetar de 1% din PIB



Datele estimate pentru primul trimestru al acestui an indică un deficit bugetar de 5,6 miliarde lei, reprezentând 1% din Produsul Intern Brut, a declarat, joi, Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
El a precizat că deficitul pe cash include pierderile Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale și titlurile Fondului Proprietatea, iar deficitul ESA (calculat conform standardelor UE) cuprinde pierderile CN Huilei, Termoelectrica, CFR Călători, CFR Infrastructură, Metrorex, unele CET-uri și aeroporturi locale.
Deficitul bugetar de anul trecut a reprezentat 6,5% din PIB, sub limita stabilită în acordul cu FMI, și ar urma să scadă la 4,4% în acest an și sub 3% în 2012, potrivit anagajamentelor Guvernului.
FMI a obligat Guvernul să includă în calculul deficitului bugetar și pierderile din 30 companii de stat centrale sau locale, precum și titluri emise de Fondul Proprietatea, societățile fiind astfel obligate să anunțe periodic la Ministerul Finanțelor indicatorii financiari și operațiunile efectuate.
Pe lista companiilor ale căror pierderi vor fi calculate în acest an la stabilirea nivelului final al deficitului bugetar consolidat au fost incluse CN Huilei, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Metrorex, Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, Societatea Națională a Cărbunelui, CFR Călători, Radiocomunicații Navale Radio Constanța, CFR Infrastructură, Termoelectrica, Acvavalor, Aeroportul Arad, Aeroportul Iași, Aeroportul Internațional Baia Mare, Aeroportul Satu Mare, Aeroportul Ștefan Cel Mare Suceava, Aeroportul Transilvania-Târgu Mureș, Aeroportul Tulcea, centralele de termoficare Aqua Calor, CET Brașov, Citadin Hundedoara, Dalkia Romania, Edil Therma Hunedoara, Goscomloc, Gospodărie Orășenească, Rominservices Therm, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Ecoterm, Termica, Termloc, Uzina Termică Comănești.
Pe listă figurează și Fondul Proprietatea.
Deficitul bugetar consolidat va fi în continuare monitorizat trimestrial prin soldul cash al bugetului general consolidat, iar autoritățile vor fi obligate să consulte FMI cu privire la măsurile de corecție în cazul unor derapaje ale veniturilor și finanțării guvernamentale.