Alegerile în cadrul Organizației Județene Suceava a PMP vor avea loc pe data de 6 mai, a anunțat fostul președinte Corneliu Popovici, sâmbătă, într-o conferință de presă la care a participat și actualul lider interimar, deputatul Eugen Tomac, președintele executiv al partidului la nivel național. Popovici a declarat că PMP Suceava se află acum într-un amplu proces de reorganizare, urmând a fi definit ca ”singurul partid de opoziție din Suceava, neîngenunchiat nici față de PSD, nici față de PNL”.
Corneliu Popovici nu a spus direct dacă va candida sau nu la șefia organizației județene a PMP, însă a lăsat să se înțeleagă că această greutate va rămâne pe umerii săi în cazul în care nu va fi găsită o variantă mai bună care să ofere garanția că partidul va progresa mai mult. ”Organizația PMP Suceava intră într-un proces de reorganizare a structurii județene și a celor locale, astfel încât să găsim o formulă cât mai bună pentru alegerile viitoare. Sunt sigur că cu ajutorul președintelui executiv Eugen Tomac vom găsi formula cea mai bună astfel încât acolo unde am greșit să corectăm, iar acolo unde mai trebuie, să întărim organizația județeană pentru a rămâne același partid definit ca singurul partid de opoziție din Suceava neîngenunchiat nici față de PSD, nici față de PNL. Rămânem cu identitatea noastră proprie”, a declarat Popovici.
Corneliu Popovici și-a pierdut funcția de președinte al PMP Suceava la începutul lunii februarie, alături de alți 15 lideri județeni ai partidului care nu au trecut pragul electoral de 5% la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut. Decizia a fost luată de Colegiul Național al PMP. Mai trebuie spus că pe data de 29 aprilie va avea loc constituirea Ligii aleșilor locali ai PMP Suceava. În această structură vor intra în jur de 100 de aleși locali.