Școală de vară

Dascălii suceveni, instruiți să acceseze proiecte cu fonduri europene

40 de dascăli suceveni iau parte zilele acestea la cea de-a doua ediție a Școlii de vară destinată cadrelor didactice. Organizată de Asociația Educatorilor Suceveni, școala de vară din acest an a început pe 29 iulie și se va încheia pe 4 august. Tema acestei ediții a școlii de vară este „Incubatorul de proiecte”. Mai exact, cele 40 de cadre didactice participante vor fi instruite și inițiate în realizarea de aplicații în vederea derulării unor proiecte europene, schimburi de experiență și parteneriate cu instituții din domeniul educației din Uniunea Europeană. La Școala de Vară a dascălilor suceveni vor participa și aproximativ 40 de copii cu vârste între 5 și 16 ani, cărora li s-a pregătit un program special, dedicat lor. În cadrul programului se vor desfășura activități sportive sub îndrumarea unor specialiști în domeniu, vor avea loc și întâlniri cu personalități sportive din județ, având ca scop dezvoltarea personală prin sport. De asemenea, cei mici vor fi informați cu privire la o alimentație sănătoasă și ce înseamnă realizarea unui echilibru între dezvoltarea fizică și psihică. Acțiunile sportive se vor desfășura în cadrul LPS Suceava.

Recomandări

Cele mai performante firme sucevene vor fi premiate de Camere de Comerț și Industrie în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina

Elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Cacica, în Polonia, în cadrul proiectului „Prietenie fără frontiere”