Fotbal pe pâine

Darurile Moșului



Anul acesta, Moșul se arată parcă mai darnic decât în cei câțiva scurși de la începutul mileniului. Ne-a adus chiar în devans cadoul pe care îl tot visăm de 7 ani încoace: calificarea la un turneu final. De fotbal. Că la cel tocmai încheiat, de handbal, mai bine îl redirecționa. Sau, și mai bine, își furaja renii cu diploma (măcar p-asta om fi primit-o?!) cuvenită ocupantei locului 4. Un cadou cu adevărat memorabil a primit Alexandru Tudor, arbitrul despre care am scris și eu de rău, de mai multe ori: că-i dement, că-i turbat, că e fiară. Dar, și vă rog să observați cu atenție nuanțele, niciodată că ar fi vândut vreun meci, că e jigodie penală ori prost și-atât! În terminologia fotbalistică, asta „face diferența”. O pildă cum nu se poate mai proastă pentru banda de corpodeni, savanii, lajosi și câți or mai fi, pe care performanța (și, implicit, cariera) nu i-a interesat niciodată. De fapt, ei nici n-au nevoie de Moș Crăciun. La ei „darul” vine săptămânal, adus când de Moș Pădureanu, când de Moș Becali ori Moș Borcea. De Moș Copos niciodată. Nu că ar zace în el vreun suflet pur, ci doar fiindcă e cărpănos, nu generos. Tocmai de aceea, nu m-ar mira ca mâine, pe post de supermașina promisă lui Rednic să-i ofere de fapt acestuia vreun Trabant. Însoțit, desigur, de o carte poștală cu felicitările adecvate momentului, plus explicația necesară: „Cum, dragul Moșului, nu știi că pe piața colecționarilor de curiozități, un Trabant este cotat la mai mult de 40.000 de euro? Așa că, dacă tot e vacanță la echipă, bagă lectură pe site-urile specializate și poate ai să constați că sunt mai generos decât te așteptai și că (pardon) cadoul meu e de 60, de 70, nu doar de 40 de mii de euro, cum ți-am promis.” Moșul era cât pe ce să le aducă și lui Dică și Goian cadoul mult așteptat, adică eliberarea din lanțurile în care i-a ferecat Gigi. Numai că libertatea costă (amintiți-vă doar ce zi e azi!), așa că nu spui cine și-a băgat coada în sacul Moșului, și-a mai băgat și altceva în dorința lor, și le-a fixat și prețul eliberării: 5 -7, respectiv 10 milioane de euro. Da’ de ce nu paișpe catralioane de milioarde!?



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)