Darurile dumnezeiești se înmulțesc prin rugăciune, binecuvântare și dărnicie

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor) Matei 14, 14-22
„În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.”
Prezentarea minunii înmulțirii pâinilor și peștilor, săvârșită de Mântuitorul Hristos pe țărmul pustiu al mării Galileei, aproape de Capernaum, ne cheamă să înțelegem nu numai grija (în cele mai mici amănunte) și iubirea Domnului pentru oameni, ci și faptul că darurile dumnezeiești se înmulțesc prin rugăciune, binecuvântare și împărțire darnică între noi.
Istorisirile paralele din Evangheliile după Matei (cap. 14), Marcu (cap. 6) și Luca (cap. 9) ne arată că Domnul Hristos mai întâi a vorbit oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu, vindecându-i pe cei bolnavi și apoi le-a oferit tuturor hrană pentru trup. Este importantă ordinea sau prioritatea acestor lucrări, întrucât și astăzi Mântuitorul săvârșește binefacerile Sale (luminarea, tămăduirea și hrănirea) credincioșilor prin lucrările învățătorești, sfințitoare și filantropice ale Bisericii Sale dreptmăritoare.
Mântuitorul Hristos plecase din Capernaum mâhnit că, din cauza necredinței lor, oamenii nu conlucrau cu El la săvârșirea unor minuni care nu aveau rostul să-i sperie, ci să-i hrănească pe ei sufletește (mai întâi) și trupește, ca să înțeleagă rostul lor pe pământ. Minunile Mântuitorului nu erau făcute la întâmplare sau ca paradă a puterii lui, ci aduceau vindecare, restaurare sufletului și trupului oamenilor și le descopereau sensurile adânci și veșnice ale vieții lor. Tocmai fusese ucis Sfântul Ioan Botezătorul de către Irod, și Mântuitorul S-a retras în liniște, rugându-Se pentru mântuirea lumii întregi și, totodată, pentru luminarea oamenilor, ca să-L cunoască pe El, Fiul lui Dumnezeu Întrupat.
Auzind că este în acel loc, oamenii necăjiți din ținuturile vecine au venit după El în pustie și i-au adus și pe cei bolnavi ai lor. Privindu-i cu milă și propovăduindu-le cele despre Împărăția cerurilor, Iisus i-a vindecat de toate bolile lor sufletești și trupești. O zi întreagă a stat Domnul cu ei și, în timp ce le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, despre nemurirea sufletului și despre dobândirea vieții veșnice, despre calea dobândirii acestei vieți duhovnicești, îi vindeca pe cei bolnavi, pe cei care stăteau și-L ascultau uimiți de puterea, de iubirea, de înțelegerea Lui. S-a făcut seară, iar ucenicii, dovedindu-și grija pastorală pentru oameni, I-au zis Mântuitorului: „Doamne, dă-le drumul ca să meargă în cetățile lor, să-și ia de mâncare!”, la finalul unei zile de post, dar pline de hrană duhovnicească. Mântuitorul, însă, le-a răspuns: „N-au nevoie să se ducă, dați-le voi să mănânce”. Și atunci ucenicii, judecând trupește, au început să (se) întrebe dacă cineva are ceva mâncare la el. Iar Andrei, cel dintâi chemat, a spus că un copil are cinci pâini de orz și doi pești. Acest copil venise cumva pregătit de acasă și pentru o ședere mai îndelungată lângă Mântuitorul, arătând că dorea și se pregătise să stea mai mult cu Hristos ca să-L asculte. În mod cert, Mântuitorul a apreciat acest gest al dăruirii copilului, jertfelnicia prin care el renunța la ceva ce era al lui și oferea bucuros celorlalți.
Erau cinci mii de bărbați și încă multe femei și mulți copii, care puteau fi chemați mai târziu martori ai minunii. Domnul le-a cerut oamenilor să se așeze pe iarbă în grupuri de câte 50 și 100. După ce S-a rugat, Iisus a binecuvântat mâncarea și le-a dăruit-o ucenicilor s-o împartă oamenilor. Iar ei împărțeau pâinile și peștii și, pe măsură ce le împărțeau, bucățile de pâine și pește se înmulțeau și au săturat pe toți cei prezenți. N-a făcut de la început munți de pâine și dealuri de pește, ci, iată, Mântuitorul Hristos a lucrat minunea în cooperare cu oamenii, cu slujitorii Lui, Apostolii, care împărțeau darurile pe cât se înmulțeau ele. Și tuturor celor adunați, probabil peste zece mii de bărbați, femei și copii, făcându-și palmele lor masă, Domnul Hristos le-a împărțit și cele spre hrana trupului, adunând la final, după ce s-au săturat, 12 coșuri de firimituri pe care cei 12 Apostoli le-au adus Mântuitorului.
Departe de a fi o simplă demonstrație spectaculoasă a iubirii și puterii Sale infinite, Mântuitorul a săturat mulțimile, arătând, încă o dată, grija Lui față de oameni, care nu se referă numai la sufletele lor, ci și la trupurile, la viața și la sănătatea lor. În final, Domnul i-a învățat pe oameni să păstreze cu cuviință și cinste darurile primite de la Dumnezeu, punându-i pe ucenici să strângă firimiturile rămase, lăsând curat locul ospățului și, totodată, nebătându-și joc de harul, de darul și de binecuvântarea lui Dumnezeu.
„Să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga nouă”.
Prezentarea Evanghelistului Matei se completează cu Evanghelia după Ioan (cap. 6), când Mântuitorul, pornind de la această minune a înmulțirii pâinilor și a săturării mulțimilor, îi învață pe iudei să nu caute doar mâncarea cea trecătoare, ci să caute Pâinea cea vie, hrana cea netrecătoare care rodește viața veșnică și pe care Fiul Omului o dă tuturor, adică Trupul și Sângele Lui. Dar Mântuitorul ne învață și pe noi, creștinii dreptmăritori de pretutindeni, că numai El ne dăruiește Pâinea cea vie și nu vreun alt înțelept, filosof, ideolog sau vraci, fiindcă pe El, pe Iisus Hristos, L-a trimis nouă Dumnezeu-Tatăl. El este Fiul Lui Cel iubit, este Calea, Adevărul și Viața noastră. El este Pâinea cea vie care s-a coborât din cer, și cine mănâncă din ea are viață veșnică.
Sunt multe sensurile cu care ne hrănim sufletește și noi, ascultând Sfânta Evanghelie din această zi, în Duminica a 8-a după Pogorârea Sfântului Duh, și la aceste merinde înțelegătoare ne cheamă Biserica, ca la un ospăț duhovnicesc.
Mântuitorul S-a rugat mai întâi și apoi a binecuvântat hrana, învățându-ne ca și noi, înainte de a mânca cele dobândite prin sudoarea feței în timpul zilei, să mulțumim și să cerem binecuvântare de la Dumnezeu.
Domnul Hristos cere din partea noastră ca tipsie sau ca masă sau palme ale noastre, pe care să primim Pâinea cea vie, tocmai credința dreaptă în El și dorința să ne mântuim și, totodată, nevoința de a fi în ascultare față de El, de a împlini poruncile Lui.
Domnul Hristos ne învață apoi să dăruim și noi din binecuvântarea primită de la Dumnezeu, bucurându-i pe cei din jurul nostru. Să nu ținem adică închise în mâinile noastre darurile Lui Dumnezeu, ci să le dăruim și altora, pentru că, pe măsură ce le dăruim, le și înmulțim. Poporul român, preluând îndemnul Domnului („În dar ați luat, în dar să dați”),
a și formulat într-un proverb foarte expresiv această dărnicie iubitoare astfel: „Dar din dar se face rai”. Pentru că atunci când dăruiești din darurile primite de la Dumnezeu, extinzi raiul bucuriei și al iubirii către cei din jur, îi faci părtași și pe alții binecuvântării lui Dumnezeu.
Ne mai arată Mântuitorul Hristos „să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga nouă”. Căci așa și El, mai întâi a predicat despre Împărăția lui Dumnezeu, învățându-i pe oameni să-și prețuiască sufletul, să și-l înfrumusețeze cu fapte bune și să slujească celorlalți. Apoi a vindecat sufletele și trupurile oamenilor și, în final, i-a hrănit și trupește, încredințându-i de grija Lui, Care vede și cele mai mici nevoi din viața lor.
În această ordine ierarhică operează în lume și Biserica dreptmăritoare a lui Hristos, săvârșind lucrarea ei de luminare prin învățătură, de sfințire sau tămăduire prin Sfintele Taine și de filantropie. Cu alte cuvinte, și noi suntem chemați la fel, să căutăm mai întâi să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să ascultăm învățătura Lui și s-o împlinim în viața noastră, în felul acesta curățindu-ne, sfințindu-ne și vindecându-ne sufletele și trupurile de patimi și de boli. Dar, împreună cu acestea, trebuie să-i ajutăm și pe cei necăjiți, bolnavi și săraci, îngrijindu-ne de nevoile lor ca și cum ar fi ale noastre, știind că Dumnezeu înmulțește darurile în mâna celui care le împarte. În felul acesta, bogat devine nu cel care are mult, ci cel care dăruiește mult. Pentru că Dumnezeu e Cel care înmulțește darurile și talanții dați fiecărui om pe măsură ce ei sunt lucrați și apoi împărțiți cu dărnicie mai departe.
La Sfânta Liturghie, după ce ascultăm cuvântul lui Hristos din Sfânta Evanghelie, participăm împreună cu El la Jertfa Lui și învățăm să ne jertfim și noi. Și cu cât ne jertfim sau ne dăruim, învățând de la El dăruirea și jertfa, cu atât ne vindecăm de patimile care ne îngroapă sufletul în mormântul egoismului. Iar apoi, prin Sfânta Euharistie ne hrănim cu El, Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer, cu Hristos Însuși; primim ceva – Trupul și Sângele Lui – sub chipul pâinii și al vinului sfințite de Duhul Sfânt și ne unim cu Cineva, cu Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul Întrupat, Fiul Cel iubit din veșnicie al lui Dumnezeu-Tatăl. Apoi aducem mulțumire lui Dumnezeu, prelungind în viața noastră de zi cu zi firimiturile ospățului dumnezeiesc de la Sfânta Liturghie, dăruind prin fapte bune celor din jurul nostru lumina și binecuvântarea lui Hristos.
Darurile aduse de credincioși la biserică și binecuvântate de Dumnezeu prin rugăciune se înmulțesc apoi prin dăruire și devin o bucurie pentru întreaga comunitate, ca o pârgă a bucuriei din Împărăția iubirii dumnezeiești. Căreia să ne învrednicească Domnul nostru Iisus Hristos pe toți. Amin.
(Arhim. Mihail Stanciu, Ziarul Lumina)