O lume a prieteniei

Daruri pentru preșcolarii de la Grădinița Mironu



Daruri pentru preșcolarii de la Grădinița Mironu
Daruri pentru preșcolarii de la Grădinița Mironu

În cadrul proiectului „O lume a prieteniei”, ediția a III-a, Grădinița cu program Normal Moldovița a împărțit miercuri 74 de pachete copiilor de etnie romă de la Grădinița Mironu, comuna Valea Moldovei.
Acțiunea a fost organizată de educatoarele Marinela Handruc, Silvia Darie, Doina Mehedeniuc și directoarea Grupului Școlar „Vasile Cocea” Moldovița, Dănuța Mitric, împreună cu părinții copiilor și societățile comerciale Joules SRL, Rokardis SRL, Catalinadoc SRL și Creuco SRL.
Cei 74 de copii de la Grădinița Mironu au primit pachete cu haine, dulciuri, fructe și jucării. Educatoarele de la cele trei grupe au primit jucării care să-i ajute pe copii să-și pună în practică imaginația în timpul activităților.
La acțiune au participat educatoarele de la cele două grădinițe, profesor Elena Geamăn, director coordonator Școala Generală Valea Moldovei, copii, părinți și sponsori.
„Aș vrea, o dată în plus, să amintesc că, la sfârșit de an, noi sărbătorim de fapt Nașterea Domnului Iisus. La Nașterea Lui, magii au venit cu daruri. Făcând o bucurie unui copil, cred de fapt că îi facem o bucurie Domnului Iisus”, a spus institutorul Marinela Handruc. În același timp, directoarea Grupului Școlar „Vasile Cocea” Moldovița, Dănuța Mitric, le-a mulțumit oamenilor implicați în acțiunea organizată pentru copiii de la Mironu, completând: „Se zice că bucuria vine dinăuntrul nostru. Acum, când colindele născute sub zăpezi aduc cu ele mireasmă de Iisus născut în iesle, simțim atmosfera de sărbători ce se apropie. Mai mult ca oricând, primim în suflet bucuria Nașterii Domnului și dorim s-o împărtășim cu ceilalți. În această zi, un grup de oameni inimoși au dăruit bucuria sărbătorilor de iarnă copiilor de la Grădinița Mironu. Moș Crăciun a poposit în mijlocul lor dăruindu-le și a fost răsplătit cu zâmbetele nevinovate ale bucuriei.”