Beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Mitocu Dragomirnei au primit daruri de Moș Nicolae, într-o atmosferă de sărbătoare. Emoționați de surpriza care le-a fost pregătită și anul acesta de Cornelia Procopiuc, cea care a împărțit cadouri tuturor persoanelor cu dizabilități al căror destin „a dictat” că le este mai bine într-un centru de recuperare decât în familie sau printre străini, ei au oferit un scurt concert de colinde, acompaniați de Ghiță Sericiuc și Codruț Holca.
Bucurie și multe zâmbete pe fețele beneficiarilor de la Mitocu Dragomirnei s-au văzut și atunci când au avut parte de un cadou muzical inedit. Tânăra interpretă Ioana Andreea Chisăliță, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a obținut anul acesta Marele Premiu și Trofeul Festivalului „Maria Tănase”, ediția a XXIII-a, i-a colindat pe beneficiarii de la Mitocu Dragomirnei, iar aceștia s-au alăturat artistei, cântând împreună cântece de iarnă. Tânăra interpretă a impresionat, ca de fiecare dată, cu vocea și ținuta ei scenică. Suceveanca în vârstă de 17 ani are o sensibilitate aparte pentru persoanele defavorizate, sensibilitate pe care o regăsim și în multe dintre cântecele pe care le interpretează.
La finalul programului, mai mulți beneficiari veniți de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna au prezentat câteva obiceiuri de iarnă, „umblatul cu ursul și capra”, purtând și costume specifice acestui joc.
Asistenta medicală primară Laura Bocăneț, de la Centrul de la Mitocu Dragomirnei, ne-a spus că toate persoanele cu nevoi speciale de la acest centru au așteptat cu drag și nerăbdare venirea lui Moș Nicolae, pentru care au pregătit surprize muzicale. „Emoțiile au fost parcă mai puternice ca niciodată, pentru că ei au muncit din greu ca să-l impresioneze pe Moș. Începând cu 6 decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă, oamenii sunt mai buni, mai frumoși, mai înțelepți și fac gesturi minunate pentru cei din jur.În lumea asta există oameni buni și oameni răi, oameni bogați și oameni săraci, oameni pe care te poți baza. Și anul acesta, cea care a împărțit cadouri beneficiarilor a fost doamna Cornelia Procopiuc, căreia îi mulțumim pentru generozitate”, a completat Laura Bocăneț.
De Moș Nicolae
Daruri pentru beneficiarii Centrului de Recuperare de la Mitocu Dragomirnei
