Darul îngerului. Povești creștine pentru copii

Darul îngerului (II)
Iese împăratul în grădină și vede: alături de gard stau doi copilași; pe ei sunt hăinuțe vechi, în picioare – pantofiori purtați, dar fețele lor strălucesc de bucurie, ca la o mare sărbătoare.
– De ce vă bucurați, copii? îi întrebă împăratul.
Copiii nu-l văzuseră niciodată îndeaproape și ca atare nu îl cunoșteau.
– O așteptăm pe fata cărbunăreasă, bunule domn, au răspuns ei. Ea merge să vândă cărbuni la bucătăria împărătească și totdeauna se întoarce cu mâinile pline de bunătăți, pe care i le dăruiește bucătarul. Și ea ni le dă nouă pe toate, până la ultima bucățică, așa de bună e Maria.
– Și ea, care-i atâta de săracă, vă dă vouă totul?
– Totul! Ea zice că a da e de o sută de ori mai plăcut decât a primi, răspunseră într-un glas copiii.
Împăratul clătină din cap și merse mai departe. La poartă văzu o femeie bătrână, îmbrăcată sărăcăcios, care ședea nemișcată, cu ochii ațintiți în depărtare.
– Pe cine aștepți, bună femeie? întrebă împăratul, foarte mirat de faptul că femeia nu se ridicase la apropierea lui.
– O aștept pe cărbunăreasa Maria, răspunse femeia. Ea trebuie să iasă îndată de la curte, unde a dus cărbuni pentru vânzare. Cum se va întoarce vom merge împreună să cumpărăm pâine și legume. De când am orbit doar ea lucrează pentru mine.
– Așadar, tu ești oarbă? se minună împăratul, privind-o cu milă pe femeie.
– Da, om bun, am orbit cu trei ani în urmă și de atunci mă îngrijește Maria mea, care lucrează foarte mult ca să mă hrănească.
– E fiica ta, fără îndoială?
– Nu, om bun. Maria e orfană și a venit să lucreze pentru mine, aflând că proprii mei copii m-au părăsit, nevrând să își hrănească mama bătrână și oarbă.
– Dar de ce nu ai cerut milostenie de la împărat dacă ești atât de nevoiașă? întrebă iarăși Barbă Argintie. Împăratul ajută cu multă plăcerepe toți săracii.
– Ah, bunule domn, aș fi cerut ajutorul lui, însă Maria nu îmi dă voie să fac asta, răspunse oarba. Ea spune că este rușine să ceri atunci când încă ai putere să lucrezi și că împăratul nostru are în grijă mulți săraci, care sunt de două ori mai nefericiți și mai nevoiași decât noi. Iată cum e Maria mea! încheie oarba cu o mândrie care sărea în ochi.
Inima lui Barbă Argintie se umplu de bucurie: el înțelese cine era buna cărbunăreasă despre care îi vorbiseră copiii și bătrâna oarbă.
Chiar în acea clipă un zgomot îl făcu să se întoarcă. Era un bătrân care, necunoscându-l pe împărat, îl întrebă dacă nu a văzut-o pe micuța cărbunăreasă. Împăratul nu se putu abține să nu-l întrebe pe bătrân de ce o caută.
– Este o fată deșteaptă, foarte deșteaptă, rosti bătrânul. Pentru mine, om bătrân, să stau de vorbă cu ea este o mare desfătare. Ea învață de toate, vrea să știe de toate! Greu să găsești o fată ca aceasta. Din păcate, este săracă și de neam umil, însă prin mintea și inima sa merită o soartă mai bună decât cea de simplă cărbunăreasă.
După ce bătrânul termină de vorbit, din palat se auzi zarvă mare. Împăratul se furișă nebăgat în seamă de nimeni până acolo și se opri în dreptul uneia din ferestrele sălii de primire, unde se adunaseră frumoasele. Se opri… și înlemni de uluire. Unde pieriseră trăsăturile lor frumoase? Unde erau zâmbetele gingașe de pe buzele lor trandafirii? Unde se dusese prospețimea lor de flori primăvăratice?
Fetele dregătorilor aveau fețele înverzite de răutate, ochii scânteietori de pizmă, gurile strâmbe de mânie. Frumoasele de ieri țipau una la alta, aruncându-și ocări.
Fiecare din ele voia să fie fiică de împărat atât de mult, că, uitând de sine, se străduia să le împungă și să le jignească pe celelalte. Zavistia și răutatea schimonoseau fețele lor până de curând atât de plăcute.
Și printre ele umbla fetița oacheșă, cu blândețe în ochii mari și buni; pe umărul ei ședea porumbelul alb. Ea mergea de la o fată la alta și cu răbdare blândă le ruga să se liniștească, să nu se certe, să se supună soartei.
– Poți să fii fericită și folositoare oamenilor chiar dacă nu ești fiică de împărat, răsuna gingaș glasul ei de clopoțel, și fața nu demult urâtă a fetei se preschimbase acum într-un chip minunat, devenind oglinda sufletului ei nespus de frumos.
Împăratul nu mai putu răbda, se apropie de cărbunăreasa Maria, o luă de mână și rosti cu glas tunător:
– Iată cine are să fie fiica mea! Doar ea e vrednică să o înlocuiască pe fiica mea de sânge, doar ea e vrednică să fie fată de împărat! O, Doamne! Îți mulțumesc pentru darul cel minunat pe care mi l-ai făcut prin înger, pentru inima de o bunătate rară a dragii mele Maria!
Și micuța cărbunăreasă deveni fată de împărat. Ea o luă la curte pe bătrâna oarbă și o îngriji ca o fiică bună; se înconjură de copii sărmani, îi dădu la învățătură și născoci pentru ei felurite îndeletniciri plăcute și folositoare; chemă la curte pe bătrânii înțelepți, cu care se sfătuia cum să-l ajute mai bine pe împăratul Barbă Argintie în faptele lui bune.
Și de toți oamenii se îngrijea buna fiică de împărat.
Iar Barbă Argintie a fost fericit cu ea în toate zilele vieții sale.
(Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas )
(Sursa: www.cartiortodoxe.ro)
Cartea cuprinde opt povestiri despre adevăratul comportament creștin și constituie un minunat dar pentru copii, reușind, prin frumusețea și sensibilitatea narațiunii, să le modeleze și să le lumineze sufletul.
Cuprins: Nu-mă-uita, Păpușa fetiței născute de Crăciun, Îngerul de Crăciun,
Dușmanii, Ajutorul Sfântului Pantelimon, Rugăciunea a fost ascultată, Darul îngerului, Adevărul Galiei.