Darul îngerului. Povești creștine pentru copii

Darul îngerului (I)
Multă bucurie, multă fericire semăna în jurul său bunul și înțeleptul împărat Barbă Argintie. Toți supușii lui trăiau în pace și bunăstare. Împăratul îi sprijinea pe cei săraci, nefericiți, îi hrănea pe cei flămânzi, îi adăpostea pe cei fără locuință – într-un cuvânt, ajuta tuturor celor ce aveau nevoie de ajutorul lui. Și împărăția lui era cea mai fericită din toată lumea. Oamenii chiar așa îi spuneau: împărăția fericită. Acolo nu se auzeau nici țipete, nici gemete, nu se vedeau lacrimi și întristare – despre războaie, ce să mai vorbim! Înțeleptul și bunul împărat Barbă Argintie trăia în pace și înțelegere cu toți vecinii săi. De aceea îl iubeau și supușii săi, și oamenii din celelalte împărății, împărații și regii de aproape și de departe…
Însă cel mai mult îl iubeau pe împărat chiar supușii lui, căci era atât de grijuliu și de bun și se îngrijea de bunăstarea lor cum numai un părinte iubitor se poate îngriji de copiii săi.
Dar fericirea nimănui nu e deplină pe pământ. Nu era pe deplin fericit nici împăratul Barbă Argintie cel iubit de toți.
Era singur, familie nu avea: n-avea nici soție dragă, nici copii iubitori – nu avea pe nimeni.
Cu mulți ani în urmă moartea îi răpise singura fiică. Mult a suferit împăratul pentru moartea iubitei sale fete, dar s-a gândit că, îngrijindu-se ca supușilor săi să le fie bine, va uita de amărăciune. Totuși n-a fost așa. De la an la an împăratul se simțea din ce în ce mai singur și de la an la an se gândea tot mai des cui să lase împărăția ca să domnească după moartea sa.
Și în cele din urmă s-a hotărât să aleagă pe una din fiicele supușilor săi, care să-i fie în locul celei moarte, pe care să o înfieze și căreia să-i poată lăsa moștenire tronul împărătesc și bogățiile sale.
S-au bucurat supușii de această hotărâre a împăratului lor, prevăzând că alegerea lui va cădea asupra unei fete vrednice de această înaltă cinste.
S-au răspândit peste tot crainicii, au trâmbițat în toată țara că împăratul, părintele poporului, vrea să-și aleagă fiică, viitoare împărăteasă.
În ziua hotărâtă s-au adunat la curte tinere fete din toată împărăția, toate frumoase, una mai fermecătoare decât alta, și toate fiice ale oamenilor de vază.
Privi bătrânul împărat la ele și cugetă: „Pe cine să aleg? Cui să dau întâietate? Toate sunt frumoase, toate sunt de neam. O înfiez pe una – se vor supăra celelalte. Ce este de făcut?”
Bunul împărat se temea și acum să nu amărască, să nu jignească pe cineva.
Cu astfel de gânduri se închise în odaia sa de rugăciune și deodată văzu: în colțul odăii stătea un înger strălucitor, parcă țesut din raze de soare.
Împăratul se trase înapoi, plin de uimire, dinaintea vedeniei strălucitoare, și auzi următoarele cuvinte:
– Știu, împărate, că ai hotărât să-ți cauți fiică în locul celei moarte. Și, iată, am venit să-ți spun că Dumnezeu vrea să îți facă un dar. L-ai meritat prin inima ta bună și grija pentru supușii tăi. Cel de sus îți dăruiește o asemenea fiică încât vei fi cel mai fericit tată din lume și o vei iubi așa cum ai iubit-o pe răposată.
– O, îngere! Spune-mi, strigă împăratul, care din fetele care s-au arătat la curte este menită să-mi fie fiică?
– Care? Ascultă cu luare-aminte: între fetele pe care le vei vedea mâine la curte va fi una pe al cărei umăr, îndată ce va călca pragul curții tale, se va așeza un porumbel alb. Pe aceea să o faci fiica ta – însă ia seama să nu te înșeli.
Acestea fiind spuse, îngerul se făcu nevăzut.
Împăratul nu putu să pună geană pe geană întreaga noapte. Se tot gândea la făgăduința îngerului și la fata care urma să-i fie fiică.
De dimineață se sculă în grabă, se îmbrăcă și ieși în sala de primire împărătească, unde îl așteptau deja fetele adunate.
Trecu prin sală o dată, trecu de două ori. Privea la fete, își mângâia barba lungă și nu grăia nimic.
Deodată, împăratul văzu pe fereastră că s-au deschis porțile castelului și în curtea împărătească intră un cărucior. Înăuntru erau cărbuni, iar la cărucior trăgea o fată de șaisprezece, slabă, istovită, oacheșă, neatrăgătoare: în fine, o urâtă întru totului tot. Însă pe umărul fetei… ședea un porumbel alb ca zăpada.
Se amărî împăratul, dar ce să facă! Porunci slujitorilor s-o ia binișor în palat pe urâtă și s-o aducă înaintea lui. Când o văzu, îi porunci să se îmbrace frumos și să aștepte împreună cu frumoasele fiice ale dregătorilor în sala de primire.
Iar el ieși în grădină, stând pe gânduri dacă s-o ia sau nu drept fiică.
(Traducere din limba rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas )
Cartea cuprinde opt povestiri despre adevăratul comportament creștin și constituie un minunat dar pentru copii, reușind, prin frumusețea și sensibilitatea narațiunii, să le modeleze și să le lumineze sufletul. Cuprins: Nu-mă-uita, Păpușa fetiței născute de Crăciun, Îngerul de Crăciun, Dușmanii, Ajutorul Sfântului Pantelimon, Rugăciunea a fost ascultată, Darul îngerului, Adevărul Galiei