… Dar locul 2!?

După o lungă și grea suferință (de 4 ani) iată-ne din nou la început de Campionat Mondial. Din nefericire, începutul, cel puțin pentru mine, a coincis și cu sfârșitul, deoarece mi-a fost clar încă de la penaltiul făcut cadou Braziliei că lupta se dă doar pentru locul 2. Că Brazilia poate, dar mai ales trebuie, să câștige dintr-un milion de motive, altele decât cele strict sportive: că țara e în stare de război, că para-ndărătu’ a ajuns cu siguranță și la capii FIFA, că peste doi ani tot acolo se organizează și Olimpiada, iar triumful Braziliei la World Cup ar tranchiliza o bună parte a populației, creându-se astfel cadrul propice pentru noile deturnări de fonduri prilejuite de Jocurile Olimpice. Cred că nu se îndoiește nimeni de faptul că pentru a putea tâlhări sume de ordinul miliardelor de dolari e nevoie în primul rând de liniște-n populație. Trecând la derularea evenimentelor în sine, trebuie să spunem și că festivitatea de deschidere a fost penibilă, totul arătând a improvizație, ba și marcată de grave deficiențe tehnice (faptul că nici microfoanele nu mergeau e de la sine înțeles, că doar și de-aici se pot ciupi niște ’j’de mii de coco), ca să nu mai vorbim de imnul jenant. Cât despre vocile doamnelor, probabil s-a mizat pe faptul că, fiind vorba totuși de fotbal, importanți sunt doar cracii. Fotbal? Da, la croați. Nu-mi fac însă griji pentru Brazilia, care se știe că demarează mai greu. Neîndoielnic, va face și spectacol, mai încolo, mai ales că după pomenile din meciul de debut jucătorii pot privi cu maximă relaxare următoarele partide. Ca s-o zic și pe a dreaptă: pentru așa „contact”, nici la baschet nu s-ar fi acordat fault! Iar ca premeditarea și complicitățile să fie limpezi pentru toată lumea, mai cred și că FIFA a desemnat un japonez, tocmai pentru ca noi, miliarde de fraieri, să punem botu’ și să zicem „Eh, e japonez, nu știe, săracu’!”. Eu zic că dimpotrivă: știa exact, iar sărac poate că a fost până alaltăieri!