În contextul colaborărilor dintre Facultatea de Științe ale Educației, absolvenții acesteia și instituțiile de învățământ preuniversitar din județul nostru, s-a realizat o activitate cu dublu sens, adeverindu-se faptul că dăruirea aduce cu sine prețuire și roade neașteptate….
Astfel, Grădinița Nr. 2 Dumbrăveni, structură a Grădiniței ”Dumbrava Minunată” Dumbrăveni, a dat curs invitației doamnei conferențiar universitar doctor Otilia Clipa de a participa la campania de donare de carte pentru copiii români din Diaspora – ”Dăruiește povești”, campanie organizată de Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” și Asociația Romanian Women in UK, în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017. În cadrul acesteia au fost donate o serie de cărți care să ajute copiii românilor din străinătate să învețe și să descopere frumusețea culturii și a limbii române.
Ca dar pentru efortul preșcolarilor din grupa mijlocie, coordonată de doamna profesor Guriță Mihaela, campania „Donează o carte și schimbă viitorul unui copil” ne-a oferit în schimb cărți în limba engleză pentru biblioteca Grădiniței Nr. 2 și a Școlii Nr. 2, unde aceasta funcționează. Campania „Donează o carte și schimbă viitorul unui copil”, a cărei finalitate s-a concretizat la Suceava, a fost demarată de asociațiile Romanian Women in UK și Opes Foundation, ambele cu sediul în Londra, Marea Britanie, în cooperare cu Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Această donație oferă micilor preșcolari șansa de a avea materiale didactice în limba engleză și cadrelor didactice de a se documenta și de a propune un opțional de limbă engleză pentru acești copii.