Dar dacă…?

Înainte de a mă apuca de scris rubrica asta, am așteptat să văd tragerea la sorți de ieri. Vă mărturisesc că am făcut-o fără pic de emoție, numai din curiozitate. Iar asta numai din cauză că în acest an consider că echipele noastre, cele rămase încă în Europa, și-au atins deja nivelul maxim al posibilei performanțe, ba, în cazul Stelei, acesta a fost depășit consistent. Am zis-o clar și răspicat: norocul i-a scos-o în cale pe Sparta Praga, care s-a învrednicit în retur să joace încă mai prost decât spera cineva să o vadă vreodată. În privința Astrei, lucrurile sunt încă mai limpezi: nici în campionat, nici în preliminariile europene n-a jucat nici măcar un pic de fotbal, așa că înfrângerea a fost cât se poate de normală. Ba chiar e de mirare că a scăpat cu doar 3 goluri luate, când nici 8 sau 14 n-ar fi fost surprinzătoare față de ceea ce (nu) a jucat. În consecință, urmează încă două înfrângeri, poate chiar la scor, în dublă cu West Ham United, că doar n-o crede cineva că în două săptămâni poți să faci din Astra bici. Care să și pleznească! Trimiterile la precedenta întâlnire dintre ele, din care Astra a ieșit calificată, sunt de domeniul basmului, pentru că atunci la Astra erau și doi fotbaliști. Acum nu mai e nici unul. Paradoxal, mai degrabă Steaua ar avea ceva șanse, cam vreo 10%, cu câteva condiții. Prima ar fi ca City să prindă măcar una din zilele alea în care se zbate precum chestia aia în căldare și nu-i iese absolut nimic. Am văzut asta în câteva rânduri numai anul trecut. A doua este ca domnul antrenor Guardiola să fi rămas același, adică să încerce să distrugă și fotbalul britanic, prin reprezentanta sa, Manchester City. Iar dacă Pep se află în plin program de implementare a dezastrului numit tiki-taka, atunci urcă și șansele Stelei, poate chiar până la 11%! Judecând însă la rece, va trebui să ne mulțumim cu Steaua în Europa League și cu vreo posibilă nouă realizare a lui Stanciu. La mai mult de atât e greu de sperat. Ba chiar absurd.