Ce-i paradoxul? Un enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil. Ca să-l cultivi îți trebuie, înainte de orice, inteligență, spirit de observație pentru a detecta autocontradicția, curaj și, deloc în ultimul rând, umor. ”Când omul vrea cu orice preț să trăiască, medicina este neputincioasă” – spune Dorel Schor în cartea recent apărută la Iași „Zâmbește, mâine va fi mai rău” (Ed. 24 de ore, 2012). De unde se vede că și autoironia trebuie introdusă în ecuație: medic fiind, autorul nu se sfiește să trateze în cheie ironică eșecurile (rareori asumate) propriei profesii.
S-au împlinit 40 de ani de la debutul editorial al botoșăneanului Dorel Schor. Desigur, la „Junimea”, cu opul de proză intitulat „Șarpele și cupa”. De peste trei decenii trăiește la Netanya, în Israel, dar de publicat cărți, tot la Iași o face… din toată inima. Condeierii evrei plecați din fosta capitală a Moldovei către zări mai calde se pare că încă tânjesc după atmosfera culturală a urbei de suflet, mizând pe atestatul validării ieșene, totdeauna certificând calitate. I-am prefațat cartea din 2007 („Înger cu coarne”, Ed. Junimea), scriind atunci că Dorel Schor este un blajin înzestrat cu un ascuțit simț al umorului, deosebit de sensibil, capabil să dibuiască cele ascunse dincolo de aparențe, un moralist cu mănuși, care nu apelează la sentințe contondente, ci la terapia subtilă și inteligentă a umorului fin, până la urmă tot coroziv. Chiar autorul se explică: ”De multe ori când cititorul râde, aș prefera să zâmbească”. Fiincă, dincolo de hazul cugetării bine rotunjite în concizia aforismului, pâlpâie un tâlc amărui, rămâne un zaț al resemnării ostenite.
Noul volum, prefațat spectaculos de Adi Cristi și postfațat de Mihai Batog-Bujeniță, atestă o mai insistentă cultivare a virtuților paradoxului, care, deși încadrabil în categoria generală a aforismelor, aduce specificitatea opiniei aflată în contradicție, fie și numai aparentă, cu adevărul general acceptat. Cum ne aflăm în plină campanie electorală, poate-i cu folos să alegem câteva cugetări „la temă”, încadrabile, adică, la capitolul „politicale”. Iată: „Noi avem imparțiali de stânga și imparțiali de dreapta”; „Oamenii cinstiți nu pot fi cumpărați. Ei pot fi numai vânduți”; „Pe ipocrit îl vezi peste tot, dar mai ales când te bărbierești”; „Comunismul n-a dispărut; doar s-a privatizat”; „Când îți pierzi iluziile, devii parte din sistem”; „Dragul de putere duce la drogul puterii”; „Unul a fost ales pentru că i se cuvine; altuia i se cuvine pentru că a fost ales”; „Dacă ai succes, ai și succesori” (parcă mai bine sună „dacă ai succesuri, ai și succesori”, nu?); „Corupția împarte oamenii în două categorii: cei cinstiți și cei care au fost deja prinși”; „Ignoranța naște aroganța”; „Nu toate revoluțiile schimbă ceva cu altceva. De regulă, schimbă pe cineva cu altcineva. Ridicați-vă voi, ca să ne așezăm noi”; „Un singur câine latră la lună, ceilalți latră la el”; „Democrația moare în numele democrației”; „Dar ce se crede Dumnezeu? Președinte?” etc., etc., etc.
Să recunoaștem că multe dintre aceste cugetări permit deschiderea unor perspective și asupra altor percepții în chestiuni considerate (moral) adjudecate și-n afara oricăror revizuiri de substanță, astfel constituindu-se ades în mici tezaure de observație profundă și neașteptată. Mai exemplific, la întâmplare: „Și eu am fost intelectual, dar am ieșit la pensie”; „O mulțime de oameni celebri au nume de străzi”; „Toți trăim în perioade interbelice”; „Mai bine să-ți cumperi un judecător decât să-ți iei un avocat”; „A fost bănuit că are talent, dar și-a dovedit nevinovăția” – ș.a.m.d., un adevărat regal al cugetării inspirate (atenție la corectură, unele aforisme se repetă la alte capitole). De remarcat și faptul că volumul este ilustrat cu admirabilele desene ale lui Const. Ciosu, autor debutat și el editorial la „Junimea” ieșeană în urmă cu patru decenii.
