Gruparea Bukovina Vicovu de Jos are un parcurs foarte bun în actuala ediție a Ligii a II-a de futsal, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără a avea în lot niște jucători de calitate. Unul dintre cei mai talentați componenți ai echipei pregătite de Cristin Burlică este foarte tânărul Dănuț Tironeac, în vârstă de doar 16 ani, iar evoluțiile constant bune ale acestuia nu au trecut neobservate. Astfel, în urmă cu trei săptămâni, Tironeac, care este elev la Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, a fost chemat la o acțiune de scouting organizată de federația de specialitate, având drept scop alcătuirea selecționatei Under 17 a României. Acesta a reușit să-l impresioneze pe selecționerul Endre Kacso, astfel că a fost nominalizat în nucleul de 14 jucători care a demarat stagiul de pregătire centralizată de la Odorheiu Secuiesc, primul din istoria naționalei Under 17. Primele meciuri de verificare interțări vor avea loc la sfârșitul lunii aprilie, principalul obiectiv al echipei României fiind participarea la Jocurile Olimpice de vară pentru tineret de anul viitor, care vor fi găzduite de capitala Argentinei, Buenos Aires, în intervalul 1-12 octombrie.
„Dănuț Tironeac este un tânăr foarte talentat, care dispune de calități extraordinare pentru jocul de futsal. Este foarte tehnic, are un control foarte bun al balonului, se poziționează excelent în teren, dar are și o bună capacitate de efort”, a declarat Cristin Burlică, antrenorul grupării Bukovina Vicovu de Jos.
Iată și lotul de jucători convocat de selecționerul Endre Kacso pentru stagiul de pregătire de la Odorheiu Secuiesc:Alex Păduraru (Colțea Brașov), Andrei Ghiuță (Dunărea Călărași), Paul Ludușan (City’US Târgu Mureș), Eric Duman (Viitorul Buzău), Fernando Hrimiuc (Sănătatea Darabani), Vlăduț Dudău (Inter Vaslui), Alexandru Bădiț (Inter Vaslui), Giuliano Kovacs (Autobergamo Deva), Ionuț Apostoaie (Ceahlăul Piatra Neamț), Attila Rancz (KSE Târgu Secuiesc), Teodor Lungu (Informatica Timișoara) Sava Arsin (Informatica Timișoara), Andrei Stănilă (Informatica Timișoara), Dănuț Tironeac (Bukovina Vicov).