Neînvinsă în actualul sezon al Ligii a III-a după un parcurs de excepție, Bucovina Pojorâta a fost deposedată de Comisia de Disciplină a FRF de punctele cucerite pe teren în runda precedentă, 3-2 în confruntarea cu Petrotub Roman. Totul a pornit de la o neatenție a oficialilor suceveni, care au făcut o schimbare neregulamentară, în sensul în care au permis introducerea în teren a unui jucător cu vârsta mai mare în locul altuia sub 21 de ani. Antrenorul Dănuț Mândrilă a sesizat repede eroarea și a încercat să o corecteze peste doar un minut, dar deja era prea târziu. Arbitrii au specificat în foaia de joc eroarea, astfel că până la pierderea meciului la „masa verde” n-a mai fost decât un pas.
Afectat peste măsură de această situație, antrenorul Dănuț Mândrilă și-a anunțat în cursul zilei de joi demisia, asumându-și partea sa de vină pentru cele întâmplate. Conducerea ACS Bucovina Pojorâta a ales însă să-i dea credit în continuare tehnicianului căruia i se datorează ascensiunea echipei din ultimii ani, oficialii grupării sucevene reconfirmând suportul pentru Dănuț Mândrilă printr-un comunicat. „Am decis să mergem și pe mai departe pe mâna antrenorului Dănuț Mândrilă, fiind de părere că munca începută de acesta împreună cu jucătorii și întregul staff trebuie continuată. Am discutat împreună pe seama celor întâmplate și vom face tot posibilul ca pe viitor asemenea evenimente să nu se mai repete. E prea frumos ce se petrece la Pojorâta și în zona de munte referitor la sport, ca să luăm acum la cald o decizie greșită, pe care s-ar putea s-o regretăm mai târziu. Dănuț Mândrilă a demonstrat prin rezultate că este omul potrivit pentru a antrena Bucovina Pojorâta. Conducerea clubului, sponsorii și autoritățile locale nu au ce să-i reproșeze lui Dănuț Mândrilă referitor la activitatea pe care a desfășurat-o până acum. Din contră, dorim să-i mulțumim pentru profesionalism și implicarea de care dă dovadă pentru această echipă. Dănuț Mândrilă este un suflet mare și un caracter cum rar se întâlnește în zilele de azi în fotbalul românesc. Suntem siguri că Bucovina Pojorâta împreună cu Dănuț Mândrilă va continua seria victoriilor care ar putea să ne ducă, de ce nu, până în eșalonul al doilea al fotbalului românesc”, se precizează în comunicatul remis de Bucovina Pojorâta.
În condițiile în care a pierdut aceste trei puncte la „masa verde”, iar rivalii de la Știința Miroslava s-a impus ieri după-amiază la Pașcani, gruparea suceveană trebuie să obțină minim un rezultat de egalitate în confruntarea de astăzi, de la Miercurea Ciuc, din epilogul etapei a XVII-a, pentru a reveni pe prima poziție în clasament.
Rezultate înregistrate în etapa a XVII-a:
Aerostar Bacău – FC Zagon 3-1
Cetatea Târgu Neamț – Sporting Liești 4-0
Petrotub Roman – Ceahlăul II Piatra Neamț 3-2
CSM Pașcani – Știința Miroslava 1-2
Csikszereda Miercurea Ciuc – Bucovina Pojorâta se joacă astăzi, de la ora 15.00.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Bucovina Rădăuți stau în această rundă.
Clasament Seria I
1 Știința Miroslava 15 11 1 3 23-13 34
2 Bucovina Pojorâta 14 10 3 1 35-16 33
3 Cetatea Târgu Neamț 15 8 5 2 25-14 29
4 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 14 8 2 4 23-10 26
5 SCM Petrotub Roman 14 8 2 4 27-16 26
6 Aerostar Bacău 15 7 2 6 22-22 23
7 Csikszereda Miercurea Ciuc 13 5 2 6 18-19 17
8 CSM Pașcani 15 3 6 6 21-20 15
9 Bucovina Rădăuți 14 3 5 6 16-28 14
10 Sporting Liești 14 3 2 9 16-31 11
11 FC Zagon 14 2 3 9 11-24 9
12 Ceahlăul II Piatra Neamț 15 0 3 12 11-35 3