Sâmbătă seara sucevenii au avut parte de o surpriză deosebită, în cadrul programului de evenimente de la Noaptea Muzeelor. Pe lângă acces gratuit la vizitarea Cetății de Scaun Suceava, vizitatorii au putut urmări un impresionant spectacol cu foc, realizat de Ordinul Solomonarilor.
Îmbinând dansul cu manevrarea focului, pe acorduri muzicale, tinerii „solomonari” au fermecat spectatorii cu spectacolul lor, la finele căruia singurul regret al publicului a fost că nu a durat mai mult.
De altfel, aceștia au promis să revină în Cetate, cu un spectacol mai amplu, la vară, în luna august, în cadrul Festivalului Medieval.
Ordinul Solomonarilor este format din tineri cu vârste cuprinse între 14 și 37 de ani.
„Suntem elevi, studenți, angajați, majoritatea suceveni, unii sunt plecați în Cluj, Sibiu, dar la Festivalul de Artă Medievală din vară participă întreaga echipă de 17 persoane” a precizat Ioan Safriuc.
„Solomonarii” spun că i-a adus împreună pasiunea și iubirea pentru folclor și mitologia românească, în special cele specifice zonei Bucovinei, după cum a explicat Liliana Chelariu, un alt membru de bază al Ordinului.
Sunt prima trupă de acest gen din Suceava, dar recunosc că au fost influențați și ajutați de alte trupe din țară, precum Hypnosis din Brașov.
Pe lângă evenimentele susținute în județul Suceava, au mai avut reprezentații în Mogoșoaia, precum și la primul Festival de Artă de Foc, din Timișoara.