GRUPA E

Dans în doi: Cehia-Italia



Cehia - SUA
Cehia - SUA

Reprezentativa Cehiei s-a impus ușor, cu 3-0, în fața selecționatei Statelor Unite ale Americii, în primul meci al grupei E de la Cupa Mondială din Germania, însă l-a pierdut pe uriașul Jan Koller, posibil pentru tot restul turneului. Fosta adversară a României în preliminariile Cupei Mondiale a deschis rapid scorul, după numai 5 minute, când Grygera a centrat perfect de pe dreapta pentru Koller, care a reluat balonul în plasă cu capul, de la șase metri, fără nici o șansă pentru Casey Keller. Americanii au trecut pe lângă egalare în minutul 28, când un șut de la 25 de metri al lui Claudio Reyna, care nu a putut fi ajuns de Petr Cech, a întâlnit bara. Yankeii nu au reușit să creeze la mijlocul terenului suficient pentru a pune și alte probleme cehilor iar în minutul 35 s-au văzut conduși cu scorul de 2-0. Onyewu a încercat să respingă cu capul un balon care se îndrepta către careul lui Keller, însă mingea a ajuns doar până la Thomas Rosicky, care nu a iertat și a majorat diferența cu un șut de la 25 de metri, în plasa laterală. După ce în prima repriză lucrurile au mers foarte bine pentru reprezentativa antrenată de Karel Bruckner, în minutul 42 piciorul drept al lui Jan Koller a cedat și cel mai bun marcator din istoria Cehiei a părăsit terenul grav accidentat chiar înaintea pauzei, riscând să rateze tot restul turneului din Germania. La numai șase minute de la reluare Ujfalusi trece pe lângă 3-0, lovitura sa de cap la colțul lung ratând de puțin ținta. În minutul 68 a fost rândul lui Rosicky să-i ridice în picioare pe cehii veniți la Gelsenkirchen pentru a-și susține favoriții, însă bomba sa de la 20 de metri a mușcat transversala porții apărate de Keller. Cei care au reușit să puncteze au fost în cele din urmă tot cehii, în minutul 76, prin același Thomas Rosicky, după o pasă excelentă de la Pavel Nedved, care l-a lăsat, practic, singur cu portarul Keller. Intrat în careu, Rosicky l-a executat pe Keller și a stabilit scorul final al partidei, 3-0. Victorie la scor de forfait pentru Cehia la debutul la Cupa Mondială, într-un meci între reprezentativele a două țări în care fotbalul este un sport de plan secund. Dincolo de accidentarea lui Koller, mai este de remarcat jocul bun al lui Nedved la revenirea sa în echipa Cehiei, după ce în preliminarii s-a încăpățânat să lase pe toată lumea să creadă că și-a încheiat cariera internațională.
– Italienii nu par afectați de scandalurile din propriul campionat
Italia a pășit cu dreptul la Cupa Mondială din Germania și a învins, luni, cu scorul de 2-0, reprezentativa Ghanei, în cel de-al doilea meci al grupei E, jucătorii nelăsând impresia că ar fi afectați de scandalul meciurilor trucate de acasă. Prima mare ocazie a meciului a aparținut Italiei, în minutul 12, când un balon șutat la colțul scurt de Gilardino, intrat în unghi pe partea stângă, a fost deviat de portarul Kingston și a lovit bara, ieșind în corner.
Ghanezii au încercat să surprindă defensiva „squadrei azzurra” cu șuturi de la distanță, fără a crea un pericol real la poarta lui Buffon. Minutul 27 a consemnat o nouă ocazie a Italiei de a deschide scorul, însă șutul golgheterului sezonului trecut în Serie A, Luca Toni, a zguduit bara transversală. Ghanezii, debutanți la un turneu final de Cupă Mondială, au continuat să se avânte spre poarta lui Buffon, însă șuturile lor de la distanță nu au nimerit ținta. Așa s-a întâmplat și în minutul 32, când Pappoe a fost găsit singur la 9 metri de centrarea unui coechipier, și, deși a avut suficient timp și spațiu pentru a-și pregăti șutul, execuția a fost dezamăgitoare, balonul zburând mult peste poartă. Atacurile ghanezilor au continuat, majoritatea pornind de pe flancul drept, acolo unde au profitat și de urcările repetate în atac ale lui Fabio Grosso. Italia a reușit să deschidă scorul în minutul 40, Andrea Pirlo onorându-și renumele de excelent trăgător de la distanță și înscriind cu un șut de la 18 metri lateral stânga, la colțul lung. O primă repriză foarte disputată s-a încheiat cu scorul de 1-0, însă cu un avantaj zdrobitor de partea Italiei la capitolul cornere: 11-1. În partea a doua a jocului ambele echipe au continuat să alerge după gol. Șuturile ghanezilor au continuat să treacă mult peste poartă, doar Essien reușind să-l întindă mai serios pe Gianluigi Buffon, în minutul 54. La poarta cealaltă, Richard Kingston a lăsat la vestiare ezitările din prima repriză și a reușit să-i blocheze cu siguranță pe Gilardino, în minutul 51, și Perotta, în minutul 67. În minutul 80, ghanezii au solicitat penalti după ce Asamoah a fost blocat de Zaccardo și De Rossi la o patrundere în careu, însă arbitrul brazilian Carlos Simon a lăsat jocul să continue. Eforturile ofensive ale italienilor au fost răsplătite în cele din urmă în minutul 83, când Iaquinta a profitat de o eroare a lui Kuffour, l-a driblat și pe Kingston, marcând al doilea gol al Italiei în acest meci și primul pentru el în tricoul „squadrei azzurra”. Scorul final rămâne neschimbat, 2-0, iar Italia se instalează pe locul doi în grupa E, în urma celeilalte favorite, Cehia. În etapa a doua a grupei E se vor disputa, sâmbătă, meciurile Cehia – Ghana și Italia – SUA.


Italia - Ghana
Italia - Ghana
Cehia - SUA
Cehia - SUA


Recomandări

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare