Un joc al Stelei ca acela de la Copenhaga și un gol ca al lui Rusescu merită pomenite și la atâtea zile distanță. Reghecampf a ales partitura potrivită, nu e întâmplător faptul că reușita mirobolantă a lui Rusescu a venit în urma unui presing încăpățânat al steliștilor, cu Chipciu și Bourceanu scoțând de trei ori la rând mingea din picioarele danezilor, în terenul acestora, într-un moment în care echipa avea un om mai puțin pe teren! Apropo de asta… Am descoperit partea bună a transmisiunii pe trei posturi de televiziune: posibilitatea de a alege comentariul. Când am recunoscut vocea lui Costi Mocanu pe ProTV, am mutat imediat pe Digisport și se pare că n-am greșit. Celor care preferă un comentariu partizan n-au decât să se cufunde în lumea lor, să-i strige lui Becali să se urce pe capotă, să se înghesuie ca să fie stropiți cu șampanie și, bineînțeles, să se ducă să-l voteze, așa cum au mai făcut, trimițând în Parlamentul Europea un om incapabil de muncă și de judecată la nivel profund. Așadar, la căderea lui Tănase, cei doi comentatori de la Digisport au interpretat corect faza, spre deosebire de proteviști, dar și de cronicarii de print pe care i-am citit a doua zi. Nu-i un secret pentru nimeni că aceștia din urmă sunt aleși dintre cei cu simpatii declarate, ceea ce nu-i neapărat în neregulă, spre deosebire de faptul că nu reușesc să se ridice deasupra acestei situații. Băieții ăștia „cu culori în suflet” văd de obicei alt meci. Trebuie să le spun că doar un arbitru prost rău ar fi dat penalti la acea cădere. Cică a fost contact! Așa, și? Vă vedeți pe voi, cei care citiți aceste rânduri, întinzându-vă pe jos ca o plăcintă dacă vă împiedicați de o bordură, cu aceeași intensitate cu care s-a împiedicat Tănase de fundașul ăla? Sper că răspunsul e negativ, bașca faptul că nevolnicul putea să sară peste obstacol! Dar Tănase este și el ca una din muierile lui care, când e vorba de câștigat ceva fără muncă, imediat se pun cu cracii-n sus. Pe youtube există mai multe filmulețe numite „Messi never dives”, puteți vedea acolo ce atacuri înfruntă Messi și cum uneori îl oprește abitrul fiindcă acesta nu-și imaginează că se poate continua faza în urma unor asemenea faulturi. Tot ce se putea pune în discuție la faza cu Tănase este dacă merita galben. Fiind vorba despre al doilea, mâna ar fi putut să nu se ducă așa repede la buzunar. Una peste alta, bine că prostia cronică a lui Tănase n-a periclitat efortul coechipierilor. Rezultatul din celălalt meci a fost realmente amuțitor, când te gândești că un rezultat terț perfect plauzibil ca 1X la Braga-Galata nu s-a materializat, în schimb a bătut Molde la Stuttgart! Nemții trebuiau să-și câștige singuri calificarea și n-au fost în stare, aici Meme Stoica are perfectă dreptate, Steaua este cea care i-a calificat, să zică mersi, adică danke!