Managerul sportiv al FC Timișoara, Daniel Stanciu, a evitat să vorbească despre problemele ridicate de jucători în comunicatul remis MEDIAFAX și a amenințat marți, într-o conferință de presă, cu surprize în meciul cu FC Vaslui, în cazul în care vor fi delegați anumiți arbitri.
„Nu am știut despre acest mesaj până nu a apărut în presă. Așa cum au spus și jucătorii în comunicat, important este obiectivul sportiv pe care îl avem. Faptul că avem unele intârzieri ține în primul rând de bucătăria internă. Cred că e o chestie pozitivă, pentru că acest grup extraordinar care s-a creat la Timișoara în acest sezon a dat dovadă de caracter. Suntem acolo sus, cu șanse mari în lupta pentru titlu, iar asta spune tot. Mai multe va trebui să-i întrebați pe ei, acest comunicat a fost dat fără ca noi să știm înainte, așa că nu avem ce să comentăm”, a spus Daniel Stanciu.
Jucătorii formației FC Timișoara au remis, marți, un comunicat agenției MEDIAFAX, în care își exprimă nemulțumirea față de „atacurile, criticile, minciunile și uneori chiar jignirile” pe care conducerea clubului le-a formulat la adresa lor, fără să țină cont de rezultatele echipei. Fotbaliștii timișoreni afirmă că au dat dovadă „de foarte multă înțelegere” în fața patronatului și a conducerii administrative vizavi de situația financiară a clubului, dar nu își explică atacurile, jignirile și minciunile la adresa lor.
Pe de altă parte, Stanciu este de părere că lupta pentru titlu se dă între Vaslui și Galați, Timișoara fiind doar a treia favorită. „Vasluiul este favorită, pentru că joacă pe propriul teren, unde au până acum trei egaluri și o singură înfrângere. Sunt într-o formă bună, cu excepția unei singure partide. După jocul senzațional ala Oțelului de la Cluj, lupta probabil se va da între Oțelul și Vaslui, noi pornim cu șansa a treia, ținând cont de programul dificil. Spuneam demult că noi luptăm pentru locul doi, iar dacă reușim mai mult nu depinde doar de noi, la ce se întâmplă în fotbalul românesc”, a declarat Stanciu.
Oficialul alb-violet a anunțat că timișorenii vor cere control antidoping pentur meciul de joi. „Vom cere expres un control antidoping la această partidă, pentru ambele echipe, ca să eliminăm orice speculații, probabil o vom face și la Galați. Ca o glumă, la forma pe care o arată Viorel Hizo în ultimul timp, a reușit să creeze o echipă foarte puternică la Vaslui, ar trebui să-l supunem și pe el unui test. Trebuie să recunoaștem că echipa joacă foarte bine, dacă juca pe calculator vreun joc tip manager, Hizo era demult campion”, a glumit Daniel Stanciu.
Acesta și-a manifestat îngrijorarea față de brigada de arbitri a partidei Vaslui – FC Timișoara. „Nu ne temem neapărat de echipa Vasluiului, dar există o temere legată de delegarea lui Deaconu, sau a asistentului Nica, pe care l-ați văzut aseară în meciul CFR Cluj – Oțelul. S-ar putea să producem o surpriză dacă unul dintre cei doi vor fi delegați, probabil vom recurge la o metodă inedită de a protesta”, a mai spus Stanciu.
Brigada de la meciul de joi este formată din Alexandru Deaconu (centru) – Cristian Nica și Nagy Miclos (asistenți), iar rezervă va fi Istvan Kovacs.