Daniel Radcliffe, starul seriei de succes „Harry Potter”, a declarat că, într-unul dintre viitoarele sale filme, își dorește să joace un rol mai neobișnuit – cel al unui travestit -, care i-ar permite să se îmbrace ca o femeie și să poarte machiaj, informează site-ul Female First.
„Cred că o parte din mine vrea să joace rolul unui travestit doar pentru că ar fi o scuză bună ca să pot purta «tone» de farduri”, a mărturisit Radcliffe.
Daniel a recunoscut că acceptarea unui asemenea rol ar fi unul dintre cele mai rebele gesturi pe care le-a făcut până acum.
„Nu pretind că aș face lucruri prea sălbatice (…). Scriu poezie și îmi place foarte mult. Îmi place să fiu diferit de majoritatea oamenilor din generația mea”, a mai spus starul britanic.
Daniel, care în prezent nu este implicat într-o relație, a mai spus că nu este interesat să-și găsească o iubită pentru că, deocamdată, este prea ocupat.
„Cei mai mulți dintre prietenii mei sunt femei și văd cum sunt relațiile lor cu iubiții și mă gândesc că n-aș putea face asta. Nu aș avea timp”, a mai zis Radcliffe.
Daniel Radcliffe, în vârstă de 19 ani, a mai declarat și în trecut că nu a avut niciodată prea mult noroc în ceea ce privește relațiile cu femeile. „Când vine vorba de femei mă gândesc mereu: uită-te la ele până te vor observa și speră la ce e mai bun!”.