Daniel Prorociuc: Sondajul făcut de Alexandru Băișanu nu se încadrează în acțiunile partidului



Conferința de presă de joi
Conferința de presă de joi

Purtătorul de cuvânt al Organizației Municipale Suceava a PNL, consilierul local Daniel Prorociuc, a declarat joi că sondajul de opinie prezentat miercuri de deputatul liberal Alexandru Băișanu nu se încadrează în programul de acțiuni stabilit în cadrul partidului pentru desemnarea viitorului candidat al PNL pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ. Afirmația lui Daniel Prorociuc a fost făcută după ce Alexandru Băișanu a prezentat rezultatele unui sondaj pe care l-a comandat pentru a afla opinia sucevenilor cu privire candidatul liberal preferat de suceveni pentru Primăria Suceava, din care reieșea faptul că îl devansează cu 9,2 procente pe contracandidatul său direct, copreședintele Organizației Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan. Prezent alături de Ioan Balan în cadrul unei conferințe de presă, Daniel Prorociuc a subliniat că acest sondaj nu a fost comandat de PNL Suceava, fiind un sondaj care s-a făcut în afara liniei și programului de acțiuni ale PNL. „Este un sondaj care nu este aprobat de partid. Acum ne aflăm într-o competiție internă în interiorul PNL pentru desemnarea candidaților la primărie și Consiliul Local. Iar competiția asta ar trebui să se desfășoare în primul rând în interiorul partidului, și apoi pe Facebook sau prin nu știu ce mijloace media. Consider mai puțin relevant faptul că unii își măsoară notorietatea, cât de frumoși sunt, cât de inteligenți vor să pară sau cât de mulți prieteni au pe Facebook”, a spus Prorociuc.



Recomandări