Demers

Daniel Popescu solicită Guvernului un nou program pentru reabilitarea rețelelor de apă și canal



Parlamentarul sucevean USR Daniel Popescu
Parlamentarul sucevean USR Daniel Popescu

Parlamentarul sucevean USR Daniel Popescu a solicitat Guvernului lansarea unui nou program pentru reabilitarea sistemelor de apă și canal, dar și acțiuni ferme din partea Ministerului Mediului pentru verificarea malurilor, albiilor și lucrărilor aferente râurilor din județul Suceava.
Daniel Popescu a spus că printre cauzele care au dus la producerea inundațiilor din multe localități urbane se numără lipsa modernizărilor la sistemele de canalizare sau „lucrările prost gândite și rău făcute”, dar și slaba întreținere a acestora. Popescu a arătat că mai grav este faptul că au existat fonduri europene și fonduri guvernamentale puse la dispoziția autorităților locale și județene tocmai pentru asemenea obiective de investiții.
„Probleme de felul acesta sunt zeci, poate chiar sute într-un singur «sezon de inundații». Ceea ce este dramatic, însă, este că se repetă mereu același scenariu, iar acest lucru arată în mod clar lipsa unor lucrări solide, temeinice, făcute după toate standardele inginerești la sistemele de canalizare. Și, cu toate că unele localități urbane arată «bine» atunci când e vreme frumoasă, realitatea iese la iveală atunci când se manifestă fenomene extreme, precum ploile torențiale. Acest lucru arată negru pe alb că edilii multor localități din România sunt preocupați mai degrabă de cosmetică, decât de rezolvarea temeinică a problemelor cetățenilor prin lucrări solide de infrastructură,” a afirmat Daniel Popescu.
El a spus că această problemă i-a fost adesea adusă la cunoștință în cadrul activității sale parlamentare din teritoriu, motiv pentru care deputatul s-a adresat Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru a afla, printre altele, stadiul reabilitării rețelelor de apă și canalizare în județul Suceava între anii 2016-2020. Daniel Popescu a adăugat că o altă interpelare a fost făcută către Ministerul Mediului, pe tema stadiului lucrărilor de investiții pe râurile din județ.
De asemenea, deputatul a sesizat recent reprezentanții Agenției pentru Mediu Suceava și ai Direcției de Sănătate Publică Suceava, pentru a le face cunoscută situația unor blocuri inundate dintr-un cartier câmpulungean. Având în vedere aceste situații, parlamentarul USR a solicitat Guvernului să conceapă și să lanseze un nou program pentru reabilitarea sistemelor de apă și canal. „La fel de important, am solicitat Ministerului Mediului să organizeze în toate localitățile din județul Suceava acțiuni de verificare privind deșeurile și materialele lemnoase de pe malurile și în albiile cursurilor de apă, precum și în secțiunile de scurgere a podurilor și podețelor, depozitele de material lemnos pe formațiunile torențiale din apropierea zonelor locuite, dar și modul în care au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale în localități”, a încheiat Daniel Popescu.



Recomandări

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane
Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”

Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”
Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”