Box

Daniel Gogan, locul 3 la Cupa României



Orașul Ploiești a găzduit săptămâna trecută Cupa României la box pentru juniori. Dintre suceveni, cea mai bună performanță a obținut-o Daniel Gogan, sportivul legitimat la CSM – Florconstruct izbutind să urce pe treapta a treia a podiumului. „Chiar dacă practică boxul doar de 8 luni, Daniel a luptat curajos, arătând reale calități de luptător. A fost o experiență utilă pentru sportivul nostru, care a fost oprit din drumul către finală de Marius Salan, campionul național în exercițiu de la categoria 54 de kilograme”, a declarat antrenorul Doru Iftime. Următorul concurs cu participarea boxerilor suceveni va fi tocmai la Campionatele Naționale de juniori și tineret, care se vor desfășura la București, la începutul lunii aprilie.



Recomandări