Daniel Craig spune că nu îi este teamă să interpreteze scene periculoase



Daniel Craig, interpretul celebrului James Bond în producția „Quantum of Solace: Partea lui de consolare”, preferă scenele de acțiune cu împușcături, deși admite că echipa de filmare muncește foarte mult pentru ca el să nu fie rănit, informează site-ul femalefirst.co.uk.
„Nu sunt niciodată speriat, deoarece repetăm foarte mult. Nu mă urc pur și simplu pe un acoperiș și apoi sar de pe el. Săritura pe autobuzul care apare în film a fost destul de înspăimântătoare. Eu am fost cel care a sărit, printr-o fereastră, pe un autobuz aflat în trecere. Eu apar în cele mai multe scene de acest gen”, a declarat Daniel Craig.
Actorul în vârstă de 40 de ani, care s-a tăiat grav la un deget și a avut mai multe răni cauzate de scenele periculoase pe care le-a filmat, nu este deranjat de aceste accidente deoarece crede că a fi actor este mai ușor decât a avea alte tipuri de slujbe.
„Presupun că e mai bine să îți câștigi existența sărind printr-un geam pe un autobuz în mișcare decât să ai o altfel de slujbă”, a afirmat Craig.
El a mai spus că unul dintre puținele lucruri care l-au speriat când a acceptat să îl interpreteze pe James Bond a fost mersul specific al personajului.
„Quantum of Solace: Partea lui de consolare”, al 22-lea film al francizei „James Bond”, a avut premiera mondială miercuri seara, la Londra, în prezența actorilor principali, dar și a prinților Harry și William ai Marii Britanii.
Daniel Craig a venit la premieră purtând un bandaj pe brațul drept. Craig a fost supus, recent, unei operații chirurgicale la umăr, după un accident suferit în timpul filmărilor la „Quantum of Solace”.
În „Quantum of Solace”, turnat și în Panama, Italia, Austria și în studiourile londoneze Pinewood, James Bond – Daniel Craig – este urmărit de un grup de traficanți de droguri periculoși, care doresc să îl elimine. Bond străbate Europa și America de Sud pentru a afla de ce femeia pe care a iubit-o l-a trădat înainte să moară. În același timp, el luptă ca teroristul Dominic Greene să nu instaleze la putere în Bolivia un fost general asasin, în schimbul unor terenuri bogate în resurse naturale. Prins într-un joc complicat de trădări și de diplomație, agentul secret reușește să scape de toți cei care îl urmăresc, iar serviciile de contraspionaj britanice și americane încep să se teamă că Bond s-a implicat mult prea personal în această misiune.
Este pentru a doua oară când Daniel Craig interpretează rolul James Bond, după filmul „Casino Royale” (2006), care i-a adus actorului critici favorabile din partea specialiștilor și a publicului larg. „Casino Royale” a obținut încasări de 594 milioane de dolari.