Daniel Constantin, promovat de Dan Voiculescu în politică, rămâne la Ministerul Agriculturii



Președintele PC, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii în primul Cabinet Ponta și desemnat și în Guvernul Ponta II pentru acest portofoliu, este un tânăr politician în vârstă de 33 de ani, care a fost promovat și susținut de Dan Voiculescu și care are o pregătire profesională în domeniu.
Daniel Constantin a fost ales în anul 2010 la conducerea PC, fiind lansat de Dan Voiculescu, atunci când acesta s-a retras formal din linia întâi a partidului. Până să fie ales în această funcție, Constantin nu s-a remarcat în viața politică.
În 2011, la formarea Alianței de Centru Dreapta (ACD) dintre PC și PNL, Constantin a devenit copreședinte al acestei alianțe, alături de liderul PNL Crin Antonescu și, ulterior, a intrat în conducerea Uniunii Social- Liberale.
Ascensiunea politică a lui Constantin este datorată sprijinului președintelui fondator al PC, Dan Voiculescu. De altfel, și deciziile, mutările și negocierile politice ale PC sunt atribuite lui Voiculescu, Daniel Constantin fiind considerat mai mult un lider de fațadă, dar cu potențial politic, având în vedere tinerețea sa.
Relația dintre Constantin și Voiculescu trece și în plan financiar. Potrivit declarației de avere a lui Voiculescu, acesta l-a împrumutat pe Constantin cu suma de 295.000 de euro.
Daniel Constantin este de profesie inginer. El a fost directorul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură, în perioada aprilie – octombrie 2009, când ministru al Agriculturii era Ilie Sârbu.
Constantin s-a născut în 27 iunie 1978, la Pitești, a urmat cursurile Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (1997 – 2002), iar în 2004 a absolvit un master în managementul calității și inovației.
Daniel Constantin a urmat cursuri de „Imbunătățirea eficienței personalului” la Scottish Agricultural College, precum și de „Imbunătățirea managementului strategic” la Institutul de Administrație Publică Irlanda.
În 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Până în 2006, în calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, a avut responsabilități legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune, dar și de negocierile privind cadrul financiar 2007 – 2013.
Dupa 2006, Constantin a fost angajat la firme de consultanță pentru atragerea fondurilor europene. În perioada 2007 – 2009 a lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis, iar între 2008 și 2009, a fost administrator al societății Roadvision și director general al Provom SRL.
Este ministru al Agriculturii din mai 2012, iar numirea sa la conducerea acestui minister a fost asociată de opoziție și cu procesul lui Dan Voiculescu privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. La începutul lunii decembrie 2008, președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.
Constantin a susținut însă că, până la venirea sa la conducerea Ministerului Agriculturii, niciun jurist din cadrul ministerului nu s-a prezentat la nicio acțiune în instanță să apere instituția în procesul privind privatizarea ICA.