România mai are nevoie pentru a reabilita integral infrastructura de irigații de 370 de milioane de euro, bani care se regăsesc în viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru 2014-2020, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Mai avem nevoie, pentru a reabilita toată infrastructura de irigații, de 370 de milioane de euro, și ei se regăsesc în viitorul program. Asociațiile din domeniu sunt pregătite și le transmit să pregătească documentele și mi-aș dori ca într-un termen relativ scurt, de 2-3 ani, să facem deja investiții în infrastructura secundară de irigații”, a spus Constantin la conferința Mediafax Talks about Agriculture Investițiile ar elimina, potrivit ministrului, fluctuațiile de prețuri la produse alimentare. „Dacă vom reuși să facem aceste lucruri sunt convins că nu vom mai fi așa de dependenți de vreme și ne-am preocupa mai mult de cantitatea și de calitatea produselor pe care le obinem”, a adăugat Constantin.