Daniel Bălan, suceveanul care face naveta la 10.000 de kilometri de casă

La finalul unui sezon reușit cu echipa sa de club SKA Energiya Khabarovsk, suceveanul Daniel Bălan a venit să-și petreacă Sărbătorile de Iarnă acasă. Nu a fost însă un an 2010 deloc facil pentru fostul fotbalist al Stelei și al naționalei de tineret a României, care a fost nevoit să lase însoritul Cipru, acolo unde evoluase în ultimele 3 sezoane, pentru a încerca o nouă experiență, în Extremul Orient, la 10.000 de kilometri de casă!
– După un an petrecut în Rusia, cum caracterizezi fotbalul de acolo?
– Am găsit un nivel competițional ridicat, cu mult peste așteptările mele. O spun în cunoștință de cauză: eșalonul al doilea din Rusia e la nivelul Ligii I românești și peste prima divizie din Cipru.
– Care ar fi totuși diferențele dintre fotbalul din Rusia și cel din România?
– În Rusia e mult mai multă muncă și seriozitate, nu am auzit pe nimeni să crâcnească la antrenamente. Fotbaliștii de acolo au o mentalitate mai puternică, nu renunță niciodată la luptă până nu aud ultimul fluier al arbitrului, chiar dacă adversarii conduc cu scorul de 10-0. Din punct de vedere tehnic românii sunt mai dotați, dar la capitolele fizic, forță și tactic rușii sunt cu mult peste. Alergătură e pe primul plan în Rusia, iar cine stă prost la acești parametri și nu bagă nici „materiale” nu are ce căuta acolo.
Diferențe de fus orar de 8 ore
– Știu că o mare problemă pentru fotbaliștii din Rusia o constituie deplasările lungi pentru meciuri și diferențele mari de fus orar între destinații.
– Într-adevăr asta este o problemă foarte mare. Noi cei de la Khabarovsk, care ne situăm în Extremul Orient, la aproximativ 8.000 de kilometri de Moscova și la doar 30 de kilometri de China, întâmpinăm cele mai mari dificultăți în acest sens. În condițiile în care, în afară de Vladivostok, aproape toate echipele sunt grupate în zona Moscovei, suntem nevoiți să facem zeci de ore pe drum cu avionul spre localități acolo unde fusul orar este diferit și cu 8 ore față de Khabarovsk. E foarte obositor. Dan Petrescu chiar a spus, foarte serios, că ar trebui să facem cerere să jucăm în campionatul Japoniei sau al Chinei.
Despre Dan Petrescu
– Apropo de Dan Petrescu, cum este văzut în Rusia după promovarea în prima ligă cu echipa din Krasnodar?
– E foarte apreciat, a făcut o bună propagandă fotbalului românesc. Imaginați-vă că a reușit această performanță cu jucători necunoscuți, aduși de la echipe fără nume, acolo unde erau mai mult rezerve. Dan Petrescu este un om preocupat încontinuu de meseria sa, are numai fotbalul în cap. Nu degeaba a avut rezultate peste tot pe unde a activat, din punctul meu de vedere este pregătit să antreneze orice echipă din lume.
– Câți români mai activează în liga a II-a din Rusia în afară de tine.
– Am rămas ultimul mohican, pentru că Gigel Bucur și Mihăiță Pleșan au promovat în prima ligă cu echipele lor de club, Kuban Krasnodar și Volga Nijni Novgorod.
Despre Khabarovsk
– Revenind la locul tău de muncă, spune-mi ce fel de echipă e Energiya, cum e publicul și orașul?
– Suntem o echipă de mijlocul clasamentului, greu de bătut. Avem o medie de 8-9.000 de spectatori la meciuri. Publicul este foarte aproape de noi, ne încurajează chiar și atunci când jocul nostru nu merge așa cum trebuie. Cât despre Khabarovsk, este un oraș foarte frumos, aerisit, plin de parcuri și verdeață. Are până într-un milion de locuitori.
– Mai sunt și alți stranieri în lotul echipei tale?
– Doar un ucrainean, venit de la Metalist Harkov. Restul sunt ruși, majoritatea din zona Moscovei. Avem însă în lot și câțiva fotbaliști veniți sub formă de împrumut de la echipe cu nume din Rusia, precum Zenit Sankt Petersburg sau Rubin Kazan.
– Pornind de la nivelul fotbalului practicat de echipa ta club, pe unde s-ar situa Energiya dacă ar activa în fotbalul românesc?
– Fără discuții, Energiya e o echipă de prima jumătate a clasamentului în Liga I. Kuban Krasnodar, în schimb, s-ar bate liniștit pentru titlu.
Și-a prelungit contractul pentru un an și jumătate
– Tu personal cum ești privit în Rusia, sunt mulțumiți oamenii de acolo de tine?
– Eu zic că mi-am făcut treaba cum se cuvine. Drept răsplată, conducerea clubului mi-a propus prelungirea contractului pentru două sezoane, însă eu am ales să semnez doar pentru încă un an. Am fost băiat serios și mi-am văzut de treaba mea și de aceea președintele clubului ține foarte mult la mine.
– Trăiești acum la celălalt capăt al lumii, la 10.000 de kilometri de casă. Ți-a fost greu să te acomodezi?
– Anul care-a trecut a fost foarte greu, pentru că am stat singur. Cum nu prea puteam să socializez pentru că nu știam limba rusă, am resimțit și mai mult absența familiei. Acum însă voi pleca însoțit de soție și de fetița mea Daria, în vârstă de 7 luni și îmi va fi cu mult mai ușor.
– Știu că ai revenit în România de aproximativ o lună, cum ți-ai petrecut vacanța de iarnă?
– Am stat la Suceava, alături de cei dragi. Am fost plecat atâta timp departe de cei dragi și am vrut să recuperez. Oricum, în ianuarie îmi voi lua din nou valiza în spinare. Pe 10 avem programată reunirea lotului la Moscova, după care vom pleca direct în primul stagiu de pregătire, în Antalya.
Crede că mai poate juca 4-5 ani
– Ai deja 31 de ani, până la vârstă ai de gând să mai joci?
– Sincer, la modul cum mă pregătesc, pot să joc liniștit încă 4-5 ani. Sper ca până atunci să se construiască o echipă cel puțin de liga a doua la Suceava, pentru că visul meu este să-mi închei cariera pe Areni, acolo unde am făcut primii pași în fotbal.
– Ai în plan să evoluezi la un nivel înalt până la vârsta de 36 de ani, însă puțini își mai amintesc că în urmă cu 7 ani, pe când jucai la Steaua, ai suferit o accidentare groaznică, care a fost cât pe ce să-ți încheie cariera prematur.
– A fost o perioadă groaznică pentru mine, am fost nevoit să stau 3 ani pe tușă într-un moment în care cariera mea era în ascensiune și am făcut operații peste operații. Nimeni în afară de mine nu mai credea că o să mai pășesc pe un teren de fotbal vreodată. M-a maturizat foarte mult acel moment de răscruce din viața mea. Am devenit mult mai disciplinat și responsabil. Chiar și acum, la 31 de ani rămân câte o oră după fiecare antrenament ca să lucrez individual și la sala de forță.
– Ce ți-ai propus să faci după ce îți vei agăța ghetele în cui?
– Sunt hotărât să îmbrățișez cariera de antrenor. Îmi place foarte mult această meserie și sunt foarte hotărât să reușesc în branșa tehnicienilor.