Atacantul dinamovist Ionel Dănciulescu a declarat, marți, că nu și-a făcut un scop din a câștiga titlul de golgheter al Ligii I, precizând că lucrul cel mai important este ca echipa sa să ocupe la finalul campionatului un loc care să-i permită participarea într-o cupă europeană.
„E bine să fiu golgheter, dar cel mai bine e să câștigăm noi ca echipă pentru că nu suntem într-o situație foarte bună. Obiectivul nostru este să jucăm într-o cupă europeană și asta este primordial, să câștigăm ca echipă. Nu țin evidența golurilor. Când echipa merge bine și eu marchez cât mai multe goluri. Miranda și Zicu se vor descurca fără niciun fel de probleme. Mai ales Ianis, care este unul dintre cei mai buni jucători din Liga I, jucător cu sclipiri de geniu. Nu-mi fac probleme. Oricine ar juca în atac nu vor fi probleme”, a declarat fotbalistul, care nu face parte din lotul dinamovist pentru partida de miercuri cu Pandurii Târgu Jiu, din cauza cumulului de cartonașe galbene.
Atacantul echipei Dinamo, Ionel Dănciulescu, a reușit, cu golul marcat în meciul câștigat de „roș-albi” cu Oțelul, scor 1-0, să ajungă la cota de 166 de goluri în Liga I și să-l egaleze astfel pe Victor Pițurcă în clasamentul „all-time” al golgheterilor. Ionel Dănciulescu se află la al patrulea gol consecutiv în ultimele patru etape și ocupă primul loc în clasamentul golgheterilor din acest sezon, cu 15 reușite.



