Dăncilă, despre demiterea șefului CNAIR: Și-a asumat termene total nerealiste și a dezinformat



Premierul Viorica Dăncilă, a declarat, la începutul ședinței de Guvern de marți, că a cerut demiterea șefului interimar CNAIR, Narcis Neaga, deoarece conducerea companiei și-a asumat termene nerealiste și a dezinformat cu privire la stadiul proiectelor.
„Conducerea CNAIR a blocat, în mod nejustificat, evoluția unor proiecte și dau exemplu autostrăzii Sibiu-Pitești, secțiunea 4, care avea documentația gata din mai 2018, însă actualul management a anulat-o și mai bine de un an nu a făcut niciun demers pentru promovarea investiției”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de guvern.
„Un alt exemplu îi reprezintă secțiunile 3 și 4 aferente drumului expres Craiova Pitești sunt blocate de CNAIR, deși documentația este definitivată în din 2017. Aceeași conducere a Companiei Naționale și-a asumat termene total nerealiste și a dezinformat cu privire la stadiul și evoluția unor investiții majore. Mă refer la deschiderea integrală a circulației pe autostrada Sibiu- Nădlac, precum și realizarea a 180 de km de autostradă, până la final de an. Din acest am cerut demiterea directorului interimat CNAIR”, a mai spus Dăncilă.
Premierul avut un mesaj și pentru ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. „Nu mai accept niciun fel de intârziere, nici din partea autorităților, nici a constructorilor, am încredere că vă veți implica în continuare”.
Viorica Dăncilă a cerut luni demiterea lui Narcis Neaga, șef interimar CNAIR.



Recomandări

CJ Suceava va încheia un parteneriat cu CNAIR pentru a urgenta realizarea documentației pentru construcția autostrăzii Suceava – Păltinoasa

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că autostrada Pașcani – Suceava a primit acordul de mediu și urmează studiul de fezabilitate

Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că autostrada Pașcani – Suceava a primit acordul de mediu și urmează studiul de fezabilitate

CJ Suceava a găzduit o ședință în care s-au prezentat stadiile proiectelor pentru autostrada Pașcani - Suceava - Siret
CJ Suceava a găzduit o ședință în care s-au prezentat stadiile proiectelor pentru autostrada Pașcani - Suceava - Siret

Prezent la Suceava la invitația lui Gheorghe Flutur, șeful CNAIR a dat asigurări că proiectele de autostrăzi din județ vor deveni realitate