Dăncilă: Avem bani pentru mărirea pensiilor, salariilor și alocațiilor

Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări marți, la începutul ședinței de Guvern, că sunt bani în buget pentru mărirea pensiilor și salariilor și că Executivul a modificat legislația pentru a face posibilă majorarea alocațiiloe copiilor.
”Avem bani și pentru mărirea pensiilor și pentru mărirea salariilor așa cum am dovedit că am avut și anul trecut. Prin modificările pe care guvernul le-a făcut legii plafoanelor bugetare am asigurat și creșterea alocațiilor pentru copii de la 84 lei la 150 lei, iar în cazul copiilor cu dezabilități de la 200 lei la 300 lei. Vom continua prin acest buget să sprijinim mediul de afaceri și să asigurăm cofinanțarea pentru numeroase proiecte europene”, a declarat Viorica Dăncilă.
Ea a mai spus că bugetul pe anul 2019 este unul al investițiilor și al dezvoltării.
”Intrăm în linie dreaptă cu proiectele pe care ni le-am propus atât de necesare pentru dezvoltarea României. După cum știți am alocat peste 15 miliarde de lei în plus pentru investiții față de anul trecut din care 6 miliarde de lei pentru infrastructura de transport. Totodată bugetul pe anul 2019 prevede cea mai mare alocare de fonduri pentru sănătate din întreaga istorie a României. Anul trecut am crescut substanțial salariile în sănătate, anul acesta ne concentrăm atenția asupra investițiile astfel încât să le oferim românilor acces la servicii de sănătate performante. De asemenea educația primește 9,9 miliarde de lei în plus față de anul 2018. Investim în viitorul României”, a conchis premierul.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”