Dăncilă: Aștept de la noul președinte CNAS să rezolve urgent problemele din sistemul informatic



Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, la începutul ședinței de Guvern, că așteaptă de la noul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, soluții pentru a rezolva „cât mai urgent” problemele din sistemul informatic de sănătate, informează MEDIAFAX.
„Am decis schimbarea președintelui interimar al CNAS, Răzvan Vulcănescu și, la propunerea ministrului Sănătății, l-am desemnat președinte al CNAS pe Vasile Ciurchea, un om care a mai lucrat în sistem și care a implemetat cardul național de sănătate. Aștept de la noul președinte soluții care să rezolve cât mai urgent problemele din sistemul informatic din sănătate și împreună cu ministrul Sănătății să acționeze pentru creșterea calității serviciilor medicale și accesul mai bun al pacienților la medicamente. CNAS este o instituție cheie în cadrul sistemului de sănătate din România iar una dintre misiunile noii conduceri este să asigure că fondurile alocate sănătății sunt cheltuite eficient”, a declarat, miercuri, prim-ministrul Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
Aceasta a spus că este „inacceptabil” modul în care au fost gestionate problemele de la CNAS.
„Este intolerabil atitudinea disprețuitoare față de pacienți și medici, a celor responsabili să explice oamenilor de ce sistemul informativ din sănătate nu funcționează dar și să găsească soluții pentru remedierea problemelor”, a mai transmis Dăncilă.
Premierul a declarat, ieri, referitor la faptul că Vasile Ciurchea este cercetat de DNA într-un dosar de corupție, că în cazul în care va fi trimis în judecată, atunci îl va schimba pe acesta din funcția de șef al CNAS.
Decizia șefului Executivului de numirea a lui Vasile Ciurchea vine după ce Viorica Dăncilă a anunțat că îl demite pe președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu își va da demisia.
Totodată, purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcție la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declarațiilor potrivit cărora „oamenii mor și cu un sistem, și fără un sistem”.



Recomandări

Pacienții vor putea reclama direct la Ministerul Sănătății dacă sunt trimiși de la spitalul public către cabinete private

Consultațiile și rețetele gratuite la medicii de familie și în ambulatoriu vor scădea sau vor dispărea cu tot cu cabinetele doctorilor, de la 1 februarie

Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava, dr. Lăcrămioara Mercore și Medicul neurolog Mihaela Cocîrlă
Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Suceava, dr. Lăcrămioara Mercore și Medicul neurolog Mihaela Cocîrlă