Purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a publicat, joi, pe Facebook, date ale Insitutului Național de Statistică, susținând că acestea arată o lipsă de 9 miliarde lei din PIB-ul în anul 2018. Liberalul a precizat că datele din bugetul pentru 2019 au fost falsificate.„Statistica oficială a publicat astăzi încă o dovadă că bugetul României este făcut de niște -șuți-, prinși cu bani falși în buget. Insitutul Național de Statistică a publicat cifrele privind creșterea economică din 2018 și valoarea PIB-ului estimat pentru anul trecut care arată cât de proaste au fost estimările analfabeților din PSD și ALDE și o -lipsă în gestiune- de 9 miliarde de lei la PIB. (…) Șuții Dragnea, Vâlcov și Teodorovici au făcut o -mangleală- de vreo 9 miliarde de lei cu PIB-ul din 2018”, a scris Ionel Dancă, joi, pe Facebook.Liberalul a afirmat că estimările pentru creșterea economică au fost false în 2018 și că nu vor avea legătură cu realitatea nici cele din 2019.„În ceea ce privește creșterea economică, se păstrează aceeași diferență enormă între prognoză și realitate, de două procente între estimarea inițială de 6,1% și rezultatul final pentru 2018, de 4,1%. Grav este că aceleași estimări economice optimiste, fără legătură cu realitatea sau de-a dreptul halucinogene, sunt folosite de habarniștii din PSD și ALDE și în bugetul pentru 2019. Execuția bugetară a anului trecut a luat în considerare un PIB de 949,6 miliarde de lei iar INS a comunicat astăzi că PIB-ul a fost de 940,4 miliarde de lei. Asta este încă o dovadă că execuția bugetară anunțată de Teodorovici pentru 2018 este falsă și că datele din bugetul pentru 2019 au fost falsificate”, a completat Dancă.În încheiere, purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că România are nevoie de un buget construit pe date reale.„Devine tot mai evident pentru toată lumea că datele bugetare au fost măsluite de șuții aflați la guvernare și că este nevoie de un audit extern privind datele financiare comunicate de ministerul Finanțelor Publice care stau la baza bugetului din acest an. România are nevoie de un buget construit pe date reale care să readucă încrederea investitorilor într-o perspectivă pozitivă și stabilă a economiei. Trebuie prezentate cifrele reale ale bugetului pentru 2019 și trebuie abandonate măsurile teroriste împotriva economiei. din OUG 114. Altfel, prăbușirea economică este aproape!”, a precizat liberalul.