Actrița Dana Rogoz va juca rolul unei studente la Regie în serialul de comedie „State de România”, ce va fi difuzat din toamnă de Pro TV, informează postul de televiziune.
Actrița interpretează rolul Andreei Popeanga, o adolescentă care se află într-o relație conflictuală cu tatăl ei și care este studentă în anul I la Regie. Andreea Popeanga a rămas în grija bunicilor, după ce părinții ei s-au despărțit, iar mama sa a plecat în America. Nu a păstrat un contact permanent cu nici unul dintre părinți, însă acum, la 20 de ani, va ajunge să locuiască pentru prima dată în aceeași casă cu tatăl său, dar și cu fratele vitreg și mama vitregă, pe care o consideră responsabilă pentru divorțul părinților. Andreea nu tolerează lipsa de maniere a tatălui și nici crizele de copil alintat ale fratelui.
Dana Rogoz mărturisește că îi este destul de greu să intre în rolul personajului trist și nemulțumit, din cauza firii ei foarte vesele din viața reală. „Momentan, trebuie să exersez să fiu mai temperată și mai puțin jovială pentru scenele din mediul familiei”, declară actrița.
Dana Rogoz a absolvit de curând și cea de-a doua facultate, Comunicare și Relații Publice, dar păstrează în continuare legătura cu școala, prin intermediul personajului pe care îl interpretează și cu care chiar se aseamănă. Prima facultate pe care a terminat-o a fost Actoria, care, după cum declară chiar ea, are multe în comun cu Regia. „Faptul că e studenta la Regie nu e departe de mine. Până la urma, Actoria și Regia sunt tot în aceeași clădire, cu același bufet, cu același cămin, deci cunosc viața Andreei de student”, mărturisește actrița.
Dana este foarte entuziasmată să joace al treilea rol dintr-un serial de comedie, unde speră să aibă cel puțin succesul pe care l-au avut celebrele personaje Mimi Curcă din producția „La Bloc” și Ingrid Olaru din comedia romantică „Ingerașii”.