Dana Budeanu, pictorial în numărul de noiembrie al The One



Dana Budeanu, cea care taie în carne vie din punct de vedere vestimentar tot ce mișcă în showbiz-ul românesc, a acceptat provocarea revistei The One de a realiza pictorialul pentru cover-ul ediției de noiembrie, informează un comunicat.
În interviul realizat de Andreea Esca pentru numărul din noiembrie al revistei The One, Dana Budeanu vorbește deschis despre stilul vestimentar al vedetelor din România. Așa cum și-a obișnuit cititorii în rubrica pe care o semnează de 6 ani, stilistul mărturisește: „Pe majoritatea vedetelor nu le cunosc. Nu există nici o vedetă care să fi fost permanent prezentă la «bine îmbrăcate». Toate au trecut, atunci când au greșit vestimentar, și pe la «prost îmbrăcate»: tu, Mihaela Rădulescu, Andreea Raicu, Loredana, Oana Cuzino. Sunt foarte corectă… și am să tot repet acest lucru. Rubrica mea nu taxează, ci educă”.
Dana Budeanu nu se ferește să le ofere, în revista The One, sugestii și sfaturi importante vedetelor de la noi. Astfel, ea consideră că Andreea (n.r. Andreea Marin) ar trebui să sune la Laura Vărgălui și să nu mai încerce tot felul de colaborări nefericite, deoarece este o femeie frumoasă și cu resurse financiare. În ceea ce o privește pe Iulia Vântur, stilistul afirmă: „sânii, dacă tot au fost puși, trebuiau puși în concordanță cu statura, sunt prea mici. Cu un bust mai generos, brațele vor arăta mai subțiri, talia mai mică”. Îi recomandă acesteia că, din punct de vedere vestimentar, trebuie să fie mereu „femeie” și să nu mai oscileze între stilul iubitului și cel afișat la „Dansez pentru tine”.
Atunci când este întrebată de Andreea Esca care sunt cele mai bine îmbrăcate vedete de la noi, Dana dă exemplu din stiluri vestimentare diferite: Loredana, a cărei personalitate domină complet hainele, fiind un mix nebun, dar foarte gândit, și Anna Lesko, rusoaica sexy în ținute de budoir pe scenă, care ziua se refugiază în mantouri și suprapuneri de materiale pictate și brodate greu cu același machiaj fin, impecabil, și o coafură naturală, perfectă. Și încă un exemplu, Iulia Dobrin, feminină până în măduva oaselor, mereu pe tocuri perfecte.
Dana Budeanu nu menționează în interviul din The One și cum le vede pe prietenele fotbaliștilor de la noi: „prietena fotbalistului este fotbalistul în sine. Este prelungirea acestuia. Că dacă el e cu designerul Musca și cu logo pe piept, prietena e sfârșitul logo-ului”.
Stilistul recunoaște în revista The One că trece foarte multe cu vederea în ceea ce privește felul în care se îmbracă vedetele de la noi și spune că folosește mereu cuvântul „încurajare” atunci când încearcă să susțină o vedetă care vrea să facă o schimbare. Dana Budeanu consideră că de când există pe piață revista Ciao!, femeile din România au învățat să asorteze ținutelor de seară un plic fin și nu o poșetă de zi, să-și aleagă corect dresul, să poarte o rochie, să se coafeze natural, să poarte sandale și iarna dacă îinuta impune acest lucru.