Dan Șova a cerut în instanță sesizarea Curții Constituționale cu o excepție pe abuzul în serviciu



Avocatul lui Dan Șova, fost ministru al Transporturilor, a cerut, vineri, instanței supreme, la termenul din procesul „Turceni-Rovinari”, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unui articol din Codul Penal care se referă la abuzul în serviciu, scrie Mediafax. Apărătorul lui Dan Șova, Aurel Ciobanu, a ridicat, vineri, o excepție de neconstituționalitate în ceea ce privește articolul 297 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de abuz în serviciu, raportat la articolul 175 alineat 1 litera C.”E incriminat mai grav abuzul în serviciu săvârșit de un funcționar public decât de un funcționar. Averea privată a statului e mai protejată decât averea privată a unui cetățean”, a spus vineri avocatul în fața magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul procesului „Turceni-Rovinari”.



Recomandări

Un judecător și un avocat, cercetați pentru neglijență în serviciu, într-un dosar privind paternitatea a doi copii

Un jandarm condamnat inițial la 7 ani de închisoare pentru abuz în serviciu și falsuri a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare

Florin Iordache: Dacă am dezincrimina abuzul în serviciu prin oug ce credeți ca ar fi?

Avocatul Poporului a sesizat CCR privind indemnizațiile acordate copiilor ce suferă de o boală gravă

Abuzul în serviciu și traficul de influență, prevederi parțial neconstituționale