„Idolul și Ion Anapoda”

Dan Puric și Ileana Stana Ionescu, în februarie, pe scena suceveană



Dan Puric și Ileana Stana Ionescu
Dan Puric și Ileana Stana Ionescu

Mari actori ai scenei românești, Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Alexandru Hasnaș, vor ajunge, în februarie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, în spectacolul de teatru „Idolul și Ion Anapoda”. Reprezentația va avea loc marți, 19 februarie, la ora 19:00.
„Idolul și Ion Anapoda” este o comedie amară despre căutarea fericirii, scrisă de unul dintre cei mai importanți dramaturgi interbelici, George Mihail Zamfirescu. Eroul piesei își construiește personalitatea prin iubire, delicatețe și printr-o încredere neclintită în puritatea valorilor morale. În distribuție: Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu/Irina Cojar, Dan Puric, Silviu Biriș, Alexandru Hasnaș, Afrodita Androne/Erika Băieșu. Regia spectacolului este semnată de Ion Cojar. Scenografia: Liliana Cenean, Ștefan Caragiu.
Biletele costă 100 lei sau 80 lei pentru elevi, studenți și pensionari, și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1.
Relații și rezervări la telefon 0230 523 718.


Dan Puric și Ileana Stana Ionescu
Dan Puric și Ileana Stana Ionescu
Dan Puric și Ileana Stana Ionescu
Dan Puric și Ileana Stana Ionescu


Recomandări