Dan Nica spune că numirile în MAI le va face în urma unei evaluări proprii



Ministrul Administrației și Internelor, Dan Nica, a declarat, miercuri, după ce a fost validat de Parlament în această funcție, că nu are o frământare sau o presiune deosebită în ceea ce privește numirile din cadrul ministerului său, el precizând că le va face în funcție de evaluarea proprie. „Numirile (în funcțiile de secretar de stat și de șef al DGIPI, n.r.) vor face parte dintr-o perioadă de evaluare care va urma începând de săptămâna viitoare”, a precizat Nica, el adăugând că acestea vor fi făcute publice în circa o săptămână sau două.
„Nu am o frământare și nici o presiune deosebită. Voi lua deciziile în funcție de urgența și de evaluările pe care eu le fac”, a sus Nica.
Întrebat dacă are în vedere o persoană pentru șefia DGIPI, Nica a precizat: „Sunt vreo 117 persoane în acest moment pe lista de așteptări”.
Nica a mai arătat că le mulțumește parlamentarilor care i-a acordat votul, el adăugând că încrederea lor e o obligație pentru persoana sa.
„Le garantez că acțiunea mea este în spijinul interesul cetățenilor”, a spus Nica, adăugând că „prioritățile sale țin de a-i strânge pe hoți de pe stradă”.
Nica a arătat, totodată, că, în opinia sa, bugetul MAI este „arhisuficient” , pentru că respectă câteva condiții esențiale de funcționare și de plată a salariilor.