Critici

Dan Ioan Cușnir: „În Suceava există trotuarele curate ale edililor și trotuarele pline de noroi ale cetățenilor”

Cușnir face comparație între trotuarul din fața primăriei și cele din alte zone ale Sucevei
Cușnir face comparație între trotuarul din fața primăriei și cele din alte zone ale Sucevei

Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, a declarat că zilele acestea s-a putut observa foarte clar lipsa de implicare a conducerii PNL a primăriei în rezolvarea problemelor din municipiul Suceava, el făcând referire la curățenia de pe străzi și trotuare. Dan Ioan Cușnir a prezentat, în acest sens, mai multe fotografii făcute la finalul săptămânii trecute pe arterele din Suceava. ”Surpriza este că în afară de mizeria și noroiul specifice Sucevei, încă sunt frunze căzute în toamna anului trecut. Chiar și în Suceava, frunzele cad la sfârșitul lunii octombrie. Dacă până la sfârșitul lunii ianuarie nu au fost strânse, măturate, înseamnă că nu există proceduri, reguli clare care să fie aplicate și respectate”, a spus Cușnir. El a precizat că mai grav este faptul că în aceeași zi a fotografiat pe strada principală a Sucevei trotuarul destinat primarului și viceprimarului, trotuar măturat și spălat exemplar, iar la mică distanță, trotuarul destinat sucevenilor, plin de noroi și de mizerie. „Există trotuarele sucevenilor și trotuarele «edililor», există Suceava noastră, a sucevenilor, și Suceava lor, a lui Lungu și a lui Harșovschi. Însă nu este departe momentul în care suceveni își vor lua orașul înapoi”, a declarat președintele PSD Suceava. El a adăugat că zi de zi sucevenii au dovezi ale faptului că Ion Lungu și Lucian Harșovschi nu pot asigura o administrare eficientă a Sucevei. Dan Ioan Cușnir a subliniat faptul că cei doi, care nu locuiesc în Suceava, s-au dovedit incapabili ca prin viziune și reguli să asigure progresul și ordinea în Suceava. „Nu au fost capabili să genereze niște reguli care să ducă la ordine în Suceava. Nici nu ne mai mirăm că nu au avut pic de viziune care să ducă la progresul Sucevei. În cei 16 ani de când conduc Suceava, Lungu și Harșovschi s-au dovedit impotenți din punct de vedere administrativ. Și datorită faptului că nu locuiesc în Suceava și nu au amintiri din copilărie din Suceava, au fost incapabili să sesizeze în timp util și să rezolve problemele reale ale sucevenilor”, a mai spus Dan Ioan Cușnir.

Recomandări

Amenzi de 21.000 de lei aplicate constructorilor de Primăria Suceava, pentru lucrări neconforme, pe carosabil sau trotuare

Sorin Baciu: „Mă bucur că, după mult timp, propunerea mea de a-i aduna pe artiștii din Suceava la o expoziție de desene începe să prindă contur”

Trotuare-patinoar și oameni ajunși la Urgențe după căderi pe gheață, la primele ore ale dimineții, în municipiul Suceava

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract

Dan Puric va susține la Suceava conferința „Suntem români și punctum”, un eveniment dedicat identității și spiritului românesc