Vicepreședintele PSD Suceava, consilierul județean Dan Ioan Cușnir, îl contrazice pe primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, cu privire la finanțările acordate Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” și Cetății de Scaun a Sucevei. Dan Ioan Cușnir a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că la inaugurarea Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean, Ion Lungu a încercat să confiște realizările altora atunci când i-a mulțumit și liderului PNL Suceava, Gheorghe Flutur, pentru investițiile făcute la această unitate spitalicească. Cușnir a arătat că în perioada în care Consiliul Județean Suceava a fost condus de Gheorghe Flutur, Spitalul Județean a primit 12,5 milioane de lei, în timp ce în acest mandat în care la conducerea CJ este Cătălin Nechifor, fondurile alocate au fost de 36,5 milioane de lei. Dan Ioan Cușnir a declarat că CJ Suceava a alocat în total o sumă de 12 milioane de euro pentru Spitalul Județean, din care 2,5 milioane de euro pentru Unitatea de Primire a Urgențelor, în timp ce suma acordată de Primăria Suceava a fost de doar 500.000 de euro.
În același timp, vicepreședintele PSD Suceava l-a criticat pe primarul Ion Lungu pentru că nu a alocat fonduri pentru reabilitarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare de lângă Cetatea de Scaun, adăugând și faptul că nici până în momentul de față nu au fost definitivate procedurile pentru preluarea de către primărie a parcului Șipote. Dan Ioan Cușnir a ținut să-l mai întrebe pe Ion Lungu și câte locuri de muncă a creat în Suceava.
„Multe milioane de euro au fost date către biserici, din care 1,8 milioane de euro pentru catedrala de pe Mărășești. Câte locuri de muncă s-au creat prin aceste alocări de fonduri la biserici?”, a declarat vicepreședintele PSD. De asemenea, Dan Ioan Cușnir l-a întrebat pe Ion Lungu unde este parcul industrial pe care a spus că îl va face în Suceava. Nu în ultimul rând, Cușnir a criticat și faptul că primăria intenționează să amenajeze câte un cinematograf în cartierele Ițcani și Burdujeni, fără a exista un studiu dacă vor fi spectatori și în condițiile în care în Suceava sunt deja două cinematografe și urmează să fie deschis încă unul.
Întrebat cui își va da votul pentru funcția de primar, Dan Ioan Cușnir a spus că va vota cu acel candidat care îl va convinge. „Și dintre cei patru candidați mai vizibili, Lungu, Andronache, Băișanu și Brădățan, singurul care sper să mă convingă în aceste două luni că poate fi un bun primar este Tiberius Brădățan. Dacă mă va convinge că va fi un bun primar voi vota cu Tiberius Brădățan. Eu îmi voi da votul celui care mă va convinge”, a spus vicepreședintele PSD Suceava. El a arătat că în 2004 a votat cu Marian Ionescu, în 2008 cu Ovidiu Donțu și în 2012 cu Alexandru Băișanu, deși nu credea în nici unul dintre aceștia, ci doar pentru că i-a cerut partidul. „Eu am marea convingere că în 2016, Tiberius Brădățan mă va convinge să votez cu el”, a încheiat Cușnir.
Politic
Dan Ioan Cușnir îl contrazice pe Lungu în privința finanțărilor acordate Spitalului Județean și Cetății de Scaun
