Critici

Dan Ioan Cușnir: „Anul Centenar la Suceava va fi marcat de niște minirealizări și de niște megaeșecuri”

Liderul Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir

Liderul Organizației Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cușnir, consideră că sub actuala conducere a Primăriei Suceava, Anul Centenar în municipiul reședință de județ va fi marcat doar prin „minirealizări” și prin niște „marieșecuri”. Dan Ioan Cușnir a precizat că în anul Marii Uniri, Primăria Sucevei are doar minirealizări, făcute pe megacheltuieli din bani publici.
Cușnir a spus că încă din anul 2016, conducerea primăriei, precum și a Consiliului Județean au început să le povestească sucevenilor care vor fi megaproiectele pe care le vor implementa în 2018 pentru a marca Anul Centenar, la 100 de ani de la Marea Unire din 1918.
„Ajunși la jumătatea Anului Centenar, constatăm că la Suceava toate marile proiecte anunțate cu surle și trâmbițe de propaganda PNL-isto/PDL-istă sunt de fapt inexistente sau transformate în minirealizari”, a spus liderul PSD Suceava. El a subliniat că la capitolul promisiuni nerespectate în Anul Centenar de conducerea Primăriei Suceava se numără podul Centenar peste râul Suceava, Sala Polivalentă, un stadion nou, patinoarul acoperit, parcul Șipote, reabilitarea Gării Ițcani, restaurarea Curții Domnești, la care, mai nou, se adaugă și statuia Unirii care urma să fie inaugurată anul acesta. „Mai sunt o serie de așa-zise realizări cu care se împăunează conducerea primăriei, dar care de fapt sunt niște minirealizări: miniterenul de fotbal și miniterenul de tenis din Zona de Agrement Tătărași, dar și miniparcările din centrul Sucevei și din zonele de reședință. După cum declară miniedilul Sucevei, urmează minifilarmonica Sucevei, miniprimăria Burdujeni și miniprimăria Ițcani. Nu ne-ar mira ca și în cazul Statuii Unirii să facă niște ministatui ale Unirii pe care să și le împartă ei între ei”, a spus Dan Ioan Cușnir, care a adăugat că prin toate acestea, actuala conducere a primăriei arată „un minirespect” față de cei care au realizat Marea Unire din 1918 și față de suceveni.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar organizarea ediției de anul acesta a „Marșului pentru viață”

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei