Se spune că „nu există doi fără trei”. Că orice lucru care s-a petrecut de două ori, se va petrece sigur și a treia oară. Că, de exemplu, dacă avem doi foști candidați la președinție arestați – Nuțy Udrea și Dănel Diaconescu – îl vom avea sigur și pe al treilea, cât de curând. Vreți să pariem care va fi acesta? Eu zic că Ponta. Dumneavoastră aveți alt favorit?
Referitor la Diaconescu, este salutară victoria pe care o repurtează inteligența asupra prostiei. Pentru că acest ins era nu numai un promotor al necinstei, ci și al prostiei. Personaje sinistre, scoase din cea mai imundă cloacă a imbecilității, au devenit realizatori la mizeria de post de televiziune cu care Diaconescu șantaja tot ce prindea.
În cazul acestui sinistru bărzăune putred de bogat, investigațiile nu trebuie să se oprească. Este momentul să fie deschis un nou dosar, privitor la concursurile de frumusețe intitulate „Miss Plaja”, patronate de „OTV”. Există suspiciuni că sub protecția acestuia era organizată o filieră a traficului de carne în carcasă.
O mai țineți minte pe tânăra suceveancă spânzurată acum câțiva ani – în anul 2008, mai exact – de creanga unui copac? O chema Diana Maloș, avea 18 ani și era câștigătoare a premiului de frumusețe „Miss Vacanța”, din cadrul concursului „Miss Plaja”.
Erau alese în faza finală la „Miss plaja” fete frumoase, dar cu situație materială critică. După selecție, finalistele erau „ajutate” prietenește cu bani, că de-aia suntem oameni, să ne ajutăm între noi. Dar, pentru că nimic pe lumea asta nu este gratuit, la un moment dat datoria trebuia plătită. Și fetele erau trimise la produs, am înțeles că în Italia.
Cazul sucevencei trebuie redeschis, martorii trebuie audiați din nou. Se pare că fata nu a mai vrut să-și achite datoria. E posibil ca blestemele ei și ale familiei sale să-l fi ajuns pe Diaconescu. Dacă e așa, sper să nu scape doar cu ce a căpătat până acum.