Dan Bittman: Vocea mea este refăcută. Holograf își reia activitatea în aprilie



Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a revenit pe scenă după o perioadă în care a căutat remedii să scape de răgușeala cu care a rămas în urma operației la gât, iar într-un interviu acordat ProTV Magazin, acesta spune că vocea sa este refăcută în proporție de 95%.
Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a revenit pe scenă după o perioadă în care a căutat remedii să scape de răgușeala cu care a rămas în urma operației la gât. Nu și-a pierdut speranța că se va reface, iar fanii l-au încurajat necondiționat. Și-a revenit miraculos, iar vocea îi este refăcută în proporție de 95%.
După concertul pe care trupa Holograf l-a susținut pe 7 martie, formația își va relua activitatea în forță în luna aprilie.
În ceea ce privește concertul susținut pe 7 martie, Dan Bittman spune că a fost extraordinar, exact cum se așteptam și își dorea. „În sală au fost foarte mulți prieteni, dar și mulți oameni încântați de revenirea noastră, lucru care a însemnat foarte mult pentru noi. Fanii au fost chiar mai entuziasmați și mai emoționați decât noi, care repetaserăm mult pentru ca totul să iasă perfect. Ei însă erau uimiți când auzeau fiecare piesă și am văzut că s-au bucurat nespus. Nu a fost obositor, ci doar un concert care ne-a solicitat în nota obișnuită, așa cum au fost toate spectacolele de până acum”, spune Dan Bittman într-un interviu pentru ProTV Magazin.
Cântărețul și-a recuperat vocea în patru luni și jumătate, perioada îndelungată făcându-l pe artist să își îndemne colegii să meargă mai departe fără el. „Mi-am îndemnat colegii să meargă mai departe fără mine, pentru că exista posibilitatea ca vocea mea să nu își mai revină. Desigur, m-am gândit la alternative, la actorie, de exemplu. Mă gândeam că aș fi perfect pentru un rol asemănător celui făcut de Marlon Brando în «Nașul», având în vedere vocea mea răgușită. Am luat în calcul, tot în glumă, și alte meserii: sudura sau tinichigeria. De fapt, viața merge înainte și trebuie să te adaptezi în orice situație, așa că am încercat să tratez lucrurile cu mult umor”, a spus Bittman .
Întrebat pe care artist român l-ar fi văzut cântând în trupa Holograf, în locul tău, ca solist, Bittman a spus: „Sunt foarte multe voci bune în România pe care le-aș fi văzut în locul meu. Ba chiar i-am propus lui Tudor Turcu, un tânăr artist foarte talentat, să cânte cu Holograf. M-a refuzat însă, spunându-mi că așteaptă să îmi revin eu, că trupa nu ar fi la fel fără mine”.
El spune că toți colegii i-au fost aproape, în special Edi Petroșel, care a mers cu el la doctor: „M-a încurajat constant și a fost poate chiar mai interesat decât mine de recuperarea mea”.
Totodată, Dan Bittman spune că familia sa l-a susținut mereu. „Ei au fost toți foarte încrezători că îmi va reveni vocea, mai ales băiatul mijlociu, Patrick. Tot timpul îmi spunea că el știe sigur că îmi voi reveni și uite că a avut dreptate”, spune Dan Bittman, precizând că iubita lui, Liliana, l-a susținut mereu. „Grija ei față de mine a fost constantă, dintotdeauna”, a mai spus cântărețul.
„Eu am abordat situația cu mult umor. Trebuie să iei viața ca atare, așa cum vine, ci nu în tragic. Încercam să glumesc cu băieții pe tema asta, iar ei se obișnuiseră cu vocea mea răgușită și au fost mirați când au văzut că începe să își revină”, mai spune Bittman.
Artistul spune că s-a refăcut cu un tratament de 16 lei. „Vocea mea este refăcută în proporție de 95%. Cât despre tratament, câteodată 16 lei fac cât 1.600 de lei sau mai mult. Nu contează costul, ci efectul. Oricum, am înțeles că acum este foarte la modă, toți vor să se trateze cu el, aproape că nu se mai găsește în farmacii. Îi sfătuiesc însă pe cei cu astfel de probleme să consulte un specialist.
Cu ajutorul acestui medicament se face, în prima fază, o diagnosticare a cauzelor și, dacă funcționează, schimbarea în bine intervine în câteva ore, ceea ce s-a întâmplat și în cazul meu”, spune Dan Bittman.
El precizează că merge în continuare la controale medicale, dar nu are niciun fel de restricții.
Întrebat câți bani a pierdut trupa Holograf în perioada în care a fost nevoită să își anuleze concertele pentru că el nu era încă refăcut, Bittman spune: „Este vorba de câteva sute de mii de euro, pentru că am amânat două spectacole mari, cele de la Sala Palatului din București, dar și vreo 23 sau 24 de concerte în decembrie, inclusiv cele de Revelion. Prin urmare, a fost o perioadă foarte activă, pe care am ratat-o din pricina problemelor cu vocea”.
Totodată, Dan Bittman le mulțumește fanilor săi care l-au susținut în această perioadă dificilă. „Vreau să le mulțumesc tuturor, în special celor pe care nu îi cunosc, dar care mi-au lăsat o mulțime de mesaje pe Facebook și mail și au fost alături de mine în această perioadă grea. Țin neapărat să le transmit că viața merită trăită în orice condiții. Fruntea sus, fiți optimiști, râdeți, glumiți! Puțin umor nu strică niciodată”, spune Bittman.
Dan Bittman spune că Holograf a filmat un nou videoclip pentru single-ul „Dacă noi ne iubim”, extras de pe albumul „Love Affair”. „Filmările au decurs ca la carte, mi-a plăcut foarte tare colaborarea cu Iulian Moga, este un tip cu multă imaginație. Îmi place foarte mult videoclipul, deși câțiva cunoscuți mi-au spus că le-ar fi plăcut să apărem noi mai mult decât protagonistele. Noi însă am vrut să atragem atenția, să șocăm puțin, să creem o poveste diferită de cele siropoase, de dragoste”, spune cântărețul.
El precizează că trupa Holograf își va relua activitatea în aprilie. „Vom avea mai multe concerte prin țară, iar primul va fi în Cluj. În București nu avem nimic programat încă, însă cu siguranță vom ajunge în curând la Chișinău, unde am amânat un show. Cât despre un turneu, momentan nu avem în plan un asemenea eveniment de amploare”, mai spune Bittman.
În ceea ce privește activitatea sa în televiziune, Dan Bittman spune că nu crede că va relua emisiunea „Danutz SRL” la TVR 1″.
„Nu cred că voi mai relua emisiunea, chiar dacă am fost loial Televiziunii Române peste 15 ani. Le mulțumesc totuși că au avut răbdare cu mine, însă consider că nu se va mai relua o emisiune care făcea de 5, 6 sau 7 ori ratingul postului, pentru că acum există o preferință pentru emisiuni mediocre”, spune Bittman.
Pe de altă parte, Dan Bittman spune că nu și-a făcut planuri pentru sărbătorile de Paști. „Nu mi-am făcut planuri încă, dar probabil că vom sta acasă. Familia noastră este numeroasă, e dificil să plecăm toți undeva, așa că, de obicei, sărbătorile le petrecem acasă”, mai spune Bittman.