Adunările care includ numai bărbați au un aer de tristețe copleșitoare. E nevoie și de gingașele prezențe feminine, ca să le anime puțin, să le însuflețească. Ce deprimante ar fi meciurile de fotbal, că tot e acum Campionatul Mondial, fără adunătura muierească din tribune, care dă din buze și din sâni, la fiecare fază mai interesantă! Ce funerare ar fi zilele Campionatului Mondial, fără sutele de mii de prestatoare, care își oferă – contra cost sau nu – locul lor reconfortant, de maximă feminitate!
Pușcăriile ar fi și ele și mai sumbre decât sunt prin definiție, fără o judicioasă reprezentare a sexului frumos. Nu se militează pentru egalitatea pe toate planurile între sexe? E drept, la infractorii de drept comun, un echilibru există din totdeauna. Dar cu înalta societate a infractorilor ce facem? Avem în închisori pleiade de miniștri, de deputați și senatori, de primari, iar acuși-acuși vom avea și un președinte, toți de sex bărbătesc. Dar cu damele stăm prost, nene, foarte prost, deprimant de prost. Trebuie dame, pentru companie. Trebuie dame de companie penitenciară.
Înțelegând această îndreptățită jelanie, judecătorii au înfăptuit cea mai spectaculoasă înaltă condamnare de până acum. Au taxat-o cu un cvintet de ani pe Monica Iacob-Ridzi, cu tot cu nasul ei enorm, care pe mine unul mă fascinează, în egală măsură cum l-a fascinat până mai ieri pe nesătulul președinte Băsescu.
Madam Ridzi va aduce în bagajul pe care-l împachetează pentru pârnaie pata ei inconfundabilă de culoare. Înainte de a fi ministru al Tineretului și Sportului, dânsa a activat la Petroșani ca dansatoare la bară. După aia, a urmat bara băsistă, în jurul căreia s-a rotit ca o frigăruie.
Cunoștințele profesionale i-au rămas, sperăm, intacte. Ea va un fel de șefă a secției de femei politice împârnăiate. Vor urma, după ea, alte nume sonore. Poate și fosta sa prietenă Ebuța, cu puțină șansă.
Chiar, de ce nu?! Loc este suficient.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
