Un urs a rămas prins, joi, în gardul unei livezi din comuna dâmbovițeană Bezdead, la aproximativ 200 de metri distanță de școala din localitate, iar polițiștii le-au cerut cadrelor didactice să nu le permită elevilor să iasă din unitatea de învățământ până când animalul nu va fi tranchilizat, informează Mediafax.Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Dâmbovița, Ciprian Vătășelu, ursul, care cântărește între 250 și 300 de kilograme, este prins în gardul unei livezi, pe o proprietate particulară din localitatea Bezdead, iar jandarmii intervin pentru asigurarea zonei.La ora transmiterii acestei știri, în zonă este așteptată o echipă care să tranchilizeze ursul, pentru ca acesta să poată fi scos din gard și eliberat în mediul său natural.Jandarmii i-au îndepărtat din zonă pe curioși, iar polițiștii le-au cerut cadrelor didactice să nu le permită elevilor de la școala din Bezdead să iasă din unitatea de învățământ până când animalul nu va fi tranchilizat și scos din gardul în care este prins.


