Una dintre atracțiile Târgului Național de Turism Rural de la Albac, din județul Alba, a fost Dâmbul lui Gâf, un deal din comuna Horea, folosit în vechime de localnici pentru a face sex în aer liber.
Ineditul obiectiv turistic a fost promovat chiar de primarul comunei Horea, Corneliu Olar, edilul aducând la Târgul de Turism o machetă în miniatură a Dâmbului lui Gâf. Pe acest deal, administrația locală a amenajat un loc al fericirii, unde se poate face dragoste în aer liber, inspirându-se dintr-o legendă veche care se păstrează în zonă. Potrivit acesteia, pe Dâmbul lui Gâf tinerii și tinerele din Horea urcau „să se iubească cu foc”, iar mulți dintre actualii locuitori ai zonei susțin că au fost zămisliți pe acel deal.
În prezent, pe Dâmbul lui Gâf au fost realizate mai multe obiective de atracție turistică precum „Poarta Fericirii”, “Scările speranței“, “Masa tinereții fără bătrânețe, fântâna “Lacrima iubirii“ sau „Cuptorul Fermecat”. Dâmbul lui Gâf beneficiază și de „Linia Fierbinte”, un telefon montat pe un brad, tot pentru a crea toate condițiile cerute de turiștii.
Potrivit primarului Corneliu Olar, Dâmbul lui Gâf din comuna Horea, este vizitat în fiecare vară de câteva sute de turiști, în mare parte străini.