Dalechampia este un arbust de mărime medie, originar din America central-meridională, care își păstrează culoarea verde pe tot parcursul anului.
Este o plantă agățătoare și deci trebuie cultivată în apropierea unor obiecte pe care se poate sprijini.
Tulpinile plantei sunt lungi, subțiri și foarte ramificate, au frunze de culoare verde închis, ovale sau în formă de inimă, în funcție de specie, și pot avea o lungime între 12 și 15 centimetri.
Florile acestei plante sunt spectaculoase, fiind formate din două petale de culoare roz.
Dalechampia poate fi adaptată cultivării în zonele mediteraneene și cu climă temperată, având însă grijă să fie ferită de temperaturile joase care duc la pierderea frunzelor. Planta are o dezvoltare lentă, ceea ce înseamnă că este ideală pentru cultivarea în ghiveci, care se va ține în interior sau în exterior, în funcție de temperaturile de afară.
Îngrijire.
Dalechampia nu rezistă la temperaturi mai mici de zero grade Celsius. Pentru a fi siguri că planta nu este supusă riscului, ea nu trebuie expusă unor temperaturi mai mici de 10-15 grade Celsius.
Dalechampia trebuie cultivată într-un loc protejat de vânt și de curenții puternici de aer. După ce au trecut lunile de iarnă, ghiveciul poate fi mutat în grădină sau pe balcon.
Arbustul are nevoie de lumină din abundență pentru a se dezvolta armonios, însă trebuie avută grijă ca el să fie ferit de razele directe ale soarelui, care pot provoca arsuri frunzelor.
Dalechampia trebuie udată cu regularitate, având grijă ca terenul să fie mereu puțin umed. Se vor evita excesele de apă, care pot provoca putrezirea rădăcinilor. Tot pentru aceasta, dar și pentru a preveni apariția mucegaiului, se va avea grijă ca farfuria ghiveciului să fie mereu golită de apă. În lunile de iarnă, planta se udă mai rar.
Din martie și până în octombrie, o dată la 20-25 de zile, în apa pentru udat se poate amesteca îngrășământ pentru plantele cu flori. Sunt de preferat îngrășămintele bogate în azot și potasiu, care favorizează înflorirea și dezvoltarea noii vegetații.
Dalechampia preferă solurile bogate în materie organică și foarte bine drenate. O dată la doi-trei ani este recomandată schimbarea pământului și a ghiveciului pentru a oferi rădăcinilor spațiul necesar pentru o bună dezvoltare.
Înmulțire, paraziți și boli
Înmulțirea plantei poate fi realizată primăvara prin semințe sau prin butași la sfârșitul verii.
Cei mai periculoși dușmani ai Dalechampiei sunt acarienii și afidele.
Este recomandată efectuarea unui tratament preventiv cu un insecticid cu gamă largă de acțiune și cu un fungicid pentru a combate apariția ciupercilor.