Câteva sute de suceveni și-au testat sâmbăta trecută glicemia și tensiunea arterială în cadrul unei acțiuni inițiate de asociația „Școala pentru sănătate”, condusă de europarlamentarul PSDDaciana Sîrbu. Aceasta, împreună cu un alt europarlamentar PSD, Cătălin Ivan, și cu președintele TSD, Nicu Bănicioiu, au fost prezenți sâmbătă alături de membrii PSDSuceava și de medicii care au făcut analizele sucevenilor din cartierele Ițcani și Burdujeni Sat. Daciana Sîrbu a explicat că pe lângă analize, sucevenii care au venit la acțiunea PSDau primit și materiale de informare cu privire la importanța acestor analize. Ea a precizat că proiectul „Vă facem analizele” este realizat împreună cu organizația TSDși cu grupul socialist din Parlamentul European.
„Anul trecut am început un program pentru informarea părinților despre cum să-și hrănească sănătos copiii. Acum continuăm cu această acțiune de testare a glicemiei și tensiunii și ați văzut că le-am explicat oamenilor ce ar trebui să facă dacă au glicemia și tensiunea mare și cum pot să prevină apariția bolilor. Încercăm să acoperim cât mai multe zone și din județul Suceava, și din țară, pentru că, din păcate, jumătate dintre cei testați săptămânile trecute au glicemia foarte mare”, a spus europarlamentarul PSD.
Tot sâmbătă, Daciana Sîrbu a participat la o întâlnire cu femeile din PNL și PSDSuceava, acolo unde a subliniat că într-un stat normal oamenii ar trebui să meargă la medic și să fie sprijiniți pentru o beneficia de medicamentele necesare pentru tratarea bolilor.
Daciana Sîrbu a venit la Suceava pentru a susține acțiunea „Vă facem analizele”
