Dacia Logan Dracula, o combinație mortală!



Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008

Dacia a trăit să o vadă și pe asta. După ce a fost contestat, blamat, înfierat în repetate rânduri de presa occidentală care nu s-a ferit să-l trateze ca pe un proscris, modelul Logan a devenit acum sursă de inspirație. Echipa de ingineri germani ce lucrează pentru tunerul Deswart, a dat frâu liber imaginației, unind două din cele mai puternice branduri din țara noastră, rezultatul fiind o combinație de-a dreptul înfricoșătoare. Dacia Dracula.
Legenda personajului mitic, este transpusă în imagini și obiecte decorative ce respectă până la cel mai mic detaliu recuzita și tabieturile contelui transilvănean. Caroseria a fost pictată în stil „draculian”, utilizând o tehnică specială denumită airbrush, cu scene ce amintesc de aventurile contelui vampir.
Interiorul emană o atmosferă de cavou, întunecoasă și stranie, dar foarte plăcută la atingere grație melanjului de piele Alcantara de culoare roșu sângeriu și negru închis. Mașina de serviciu a contelui Dracula beneficiază în habitaclu de scaune sport Recaro, volan din piele, iar pentru divertismentul victimelor sunt oferite 5 ecrane LCD și sistemul audio de top Alpine de 1.600 watt. Plafonul imită cerul înstelat al nopților cu lună plină, când vampirii ies la vânătoare, acesta fiind luminat de 350 de beculețe LED, în timp ce portbagajul găzduiește două sicrie în miniatură din care se răspândește un fum gros asemănător unei perdea de ceață.
Spectacolul poate fi urmărit prin simpla apăsare a unui buton de pe telecomandă. Kitul special pentru Logan Dracula mai include și lucruri firești, anume jantele de 18 inch cu cinci spițe duble și pneurile Michelin Pilot de 225/40.
Un alt element care nu a scăpat viziunilor macabre ale tunerului german a fost emblema albastră Dacia, înlocuită cu un logo de culoare neagră unde este inscripționată semnătura contelui Dracula.
În rest, Deswart a fost destul de prudent cu modificările, noul Logan făcând parte mai degrabă dintr-o ramură pe care o putem defini ca „horror tuning”. Din nefericire, pentru a avea în garaj un exemplar Dacia Logan Dracula va trebui să plătiți nu mai puțin de 45.000 de euro. Ne întrebăm firesc, ce fantezii mai urmează? Logan Ceaușescu sau Ștefan cel Mare?


Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008
Dacia Logan Dracula 2008