Dacă tot vrem să facem educație



Conducerea unei școli din Dublin le-a trimis părinților, acum, înainte de sărbătorile de iarnă, o scrisoare, prin care îi atenționa să nu ofere profesorilor cadouri de Crăciun. Nu era ăsta subiectul principal al scrisorii. Directorul însuși le comunica părinților chestiuni legate de perioada vacanței și data la care își vor relua cursurile. A ținut însă să menționeze că nu e indicat să cadorisească și profesorii, pentru că n-ar fi în interesul nimănui. Citez din textul scrisorii: „Ca de obicei, le cerem părinților să nu trimită profesorilor cadouri de Crăciun, ci, în loc de asta, să facă acasă o felicitare pentru profesor. Aceasta este o perioadă a anului foarte costisitoare pentru familii, iar personalul consideră că nu este nevoie să se adauge și mai multă presiune financiară prin cumpărarea mai multor cadouri”. Scrisoarea a fost publicată integral pe o rețea de socializare de o româncă stabilită în Dublin. Doamna Mihaela Paula Ghinea mai menționa că, acolo, părintele fiecărui copil plătește 75 de euro la începutul anului pentru manuale, caiete și alte materiale folosite la clasă, iar cine dorește face o donație de 2 euro pe lună pentru asociația părinților. Este evident ce-a vrut doamna Ghinea să transmită prin postarea ei. Mesajul scris de directorul școlii nu se regăsește în nici o unitate de învățământ din România. Cine a mai auzit să scrie directorul scrisori părinților? La noi, dacă ești părinte, te informezi cum știi. Te descurci. Eventual, părinții sunt certați că nu trec pe la școală să vadă ce fac odraslele lor. La ei, școala înțelege că rolul de dascăl nu se încheie odată cu ieșirea copilului pe poarta școlii, că părinții și profesorii sunt parteneri cu un scop comun, acela de a educa copiii. Iar cum partenerii ar trebui să se respecte unul pe altul, nici unul dintre ei n-ar trebui să-ncerce să-l mituiască pe celălalt. Pentru că, hai să fim sinceri: cadourile pentru profesori se fac contra îngăduință și interes din partea profesorilor pentru odrasle. Ceea ce unii numesc recunoștință pentru dascăli pentru eforturile pe care le fac cu ai lor copii, se poate arăta cu prisosință exact printr-un gest precum cel sugerat de conducerea școlii din Dublin. Elevii ar putea face o felicitare cu mâna lor, iar toată lumea ar fi mai fericită: profesorul, că a primit un dar neprețuit, pe care nu l-ar putea cumpăra de nicăieri, copilul, că a făcut ceva frumos și cu mesaj sincer pentru profesorul preferat, părinții, că în loc să cheltuiască bani pe cine știe ce lucru inutil, pune în valoare creativitatea copilului și-l face mai responsabil. Adică ceva cu adevărat educativ. Și am mai sesizat ceva din scrisoarea cu pricina. Directorul începe cu formula „ca de obicei, le cerem părinților…”. E clar că și părinții irlandezi au prostul obicei, ca și părinții români, de a face daruri profesorilor. Secretul constă în atitudinea profesorilor care, iată, nu încurajează metoda, indiferent cât de tradițională ar părea. Că și obiceiurile și tradițiile astea nu sunt întotdeauna cele mai bune. Să preluăm de la străbuni, dar să fim mai cumpătați.



Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava
Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat

Omnia Ballet a obținut Locul I la „International Dance Talent Competition Italy”, categoria „Classical Ensemble”

Omnia Ballet a obținut Locul I la ,,International Dance Talent Competition Italy”, categoria „Classical Ensemble”
Omnia Ballet a obținut Locul I la ,,International Dance Talent Competition Italy”, categoria „Classical Ensemble”