Dacă-s medic, mecanic e floare la ureche

Acum ceva vreme un prieten de al meu și-a luat un Trabant. O porcărie de sicriu pe roți de culoare maro deschis. Cu banii dați pe el își putea cumpăra un telefon mobil, dar omul nu are pasiuni din astea.
A fost tare bucuros în ziua în care a parcat-o în fața blocului. Atât de bucuros încât a decis imediat să o cosmetizeze un pic. Omul e de origine germană și are simțul ordinii adânc impregnat în personalitate, așa că a cumpărat câteva spray-uri de vopsea cu care a încercat să corecteze minusculele zgârieturi de pe cașcarabetă.
Normal că nu a putut sta în banca lui și a adunat ceva prieteni să îl ajute la vopsit, în speță, eu și un tovarăș bun de al nostru, fizician de formație.
Deci, într-o sâmbătă dimineață ne-am strâns toată această echipa de șoc, plus o ladă de bere, în parcarea unde trona limuzina, strălucitoare în soarele matinal ca o broască proaspăt ieșită la agățat muște.
Am început cuminți să căutăm defecte, să o ștergem de praf, atât în interior cât și în exterior. Am dat drumul la un casetofon cu baterii și imediat trupa Slayer a completat o atmosferă de spital de nebuni. Totul a decurs bine până când berile băute pe stomacul gol ne-au dat idei.
– Hai să o vopsim complet. Are prea multe zgârieturi, fac eu gânditor.
Ăștia prind ideea din zbor și se dau la treabă.
Mulțumiți de rezultat, am făcut o pauză în care alte beri au fost asasinate.
– Acum, trebuie să curățăm motorul, zice neamțul cu ochii injectați.
Am desfăcut toate șuruburile pe care le-am văzut până când am ajuns la pistoane. Eu, care nici un bec nu sunt în stare să schimb fără să mă rănesc, am luat o cârpă și am făcut bec cilindrii, după ce am dat jos chiulasa. Tovarășul meu, fizician cu acte în regulă, a curățat tot felul de bobine deși era într-o stare în care-l confunda pe Newton cu Hertz.
Toate piesele, frumos aranjate pe beton, erau impecabile, nici o urmă de praf sau mizerie.
– Acum trebuie doar să le punem la loc, spuse neamțul. Cât de greu poate să fie?
Al naibii de greu. Ne-a rămas o plasă de șuruburi, piulițe, nituri, fire, iar mașina, din maro cum era, a devenit un fel de muștar, culoare ce nu se potrivea cu ce era scris în certificatul de înmatriculare.
Am pus benzina din canistră, plus un kil de spirt, că așa am auzit noi că se face aprinderea mai repede, și l-am urcat pe neamț la volan. Eu cu fizicianul am avut precauția de a ne retrage la o distanță apreciabilă. Ăsta a dat la cheie. S-a auzit un zgomot puternic și o baltă mare de ulei și benzină s-a format sub cavoul ăsta muștar.
Neamțul nu s-a supărat, a mai dat câteva beri și noi i-am făcut cadou un mileu și un pește de sticlă pentru că doar de noptieră mai era bună șaica aia de mașină.